Grădinițele din municipiul Constanța s-au redeschis luni: unii părinți nu sunt de acord cu această măsură și preferă să stea acasă cu cei mici
Și cei mici s-au întors astăzi în sălile de curs. Preșcolarii și-au revăzut colegii după trei luni de stat acasă. Redeschiderea unităților de învățământ a fost privită cu bucurie de cei mai mulți dintre părinți și copii. Sunt, însă și constănțeni care nu i-au dus pe micuți la grădiniță din cauza temerilor legate de infectarea cu coronavirus. Cum scenariul hibrid nu mai există, clasele vor fi pline deoarece toți micuții trebuie să vină în același timp la grădiniță.
Luni la 7:30 a fost agitație și în fața grădinițelor. Părinții nu au putut intra în unitățile de învățământ, așa că i-au condus până la poartă. Cei mai mulți copii și părinți s-au bucurat de întoarcerea în bănci.
„Ea își dorea să vină cât mai mult la grădi, dar așa sunt timpurile”, spune o mămică.
„Cu speranță, nu cu teamă, că o să fie bine și o să începem pregătitoarea”, spune o altă mămică.
„A fost super ok acasă. Eu am trei băieți și a fost liniște și copiii super încântați că se întorc la școală”, spune o mămică.
Sunt și părinți îngrijorați de începerea cursurilor. Lorena nu i-a dus pe cei mici la grădiniță, deși au vârsta potrivită. Are posibilitatea să rămână acasă cu ei și este de părere că aceasta este cea mai bună variantă pentru siguranța lor.
„Ei au stat acasă foarte mult timp, eu sunt în concediu de creștere a copilului și urmează în septembrie să-i înscriu pe amândoi. Băiețelul a făcut trei ani anul trecut și l-am înscris la grădiniță, dar cu pandemia, cu toate astea, am preferat să-l țin acasă, mai ales că și fetița era acasă”, spune Lorena.
După o pauză de trei luni și cei mici s-au întors în clase. De data aceasta în formulă completă pentru că nu mai există scenariul hibrid, asta înseamnă că nu se mai alternează statul acasă cu mersul la cursuri.
Dacă până de curând copiii erau mai puțin predispuși la infectarea cu noul coronavirus comparativ cu adulții, despre noua tulpină se cunoaște că este mai contagioasă pentru ei. Unii părinți sunt nemulțumiți și nu sunt de acord cu decizia autorităților de a chema toți copiii la grădiniță.
„Păi asta vorbeam și cu soțul azi-dimineață. Când era mai puțin gravă situația, mergeau jumate-jumate, iar acum când este puțin mai gravă cu tulpinile noi, i-au băgat pe toți la școală. De ce?”, spune o mămică.
La cele mai multe grădinițe din oraș sunt grupe formate și din peste 30 de copii. Respectarea regulilor sanitare este destul de dificilă în rândul celor mici. Copiii care nu au împlinit 5 ani nu poartă mască, iar distanța socială nu prea există. Preșcolarii mănâncă, dorm și se joacă împreună. Iar în unele unități de învățământ sunt copii care împart același pat pentru că nu sunt suficiente pentru toți micuții. Directorii de grădinițe spun că se străduiesc să
„Încercăm pe cât posibil să păstrăm această distanță, distanța maxim posibilă, accesul în unitatea de învățământ se face în interval orare, stabilite de către unitate, grupele mari, grupele mici au intervale orare de venire, de plecare, pentru a nu se suprapune grupele. Există și părinți care au optat pentru desfășurarea activității în sistem online în această perioadă”, a declarat, Tanța Suflaru, director grădinița nr. 33.
Astăzi au reluat cursurile o parte dintre elevi, conform scenariul galben. Elevii din clasele primare, cei din anii terminali, dar și copiii de grădiniță s-au întors în bănci după ce din noiembrie au făcut doar orele online.