Încă un pacient internat la Institutul Matei Balș în timpul incendiului, a decedat: este vorba despre o femeie de 84 de ani
Încă un pacient dintre cei aflaţi în pavilionul de la Institutul "Matei Balş" care a fost afectat de un incendiu, săptămâna trecută, a murit. Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat că este vorba despre o femeie de 84 de ani, care fusese apoi transferată la Spitalul Elias şi care avea o formă severă de COVID-19 şi multiple comorbidităţi, scrie news.ro.
„Ministerul Sănătăţii a fost informat, în această dimineaţă, despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, 3 februarie, de MS.
Este vorba despre o pacientă în vârstă de 84 de ani, transferată după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” din Bucureşti. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta multiple comorbidităţi.
Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.
Acesta este al unsprezecelea deces înregistrat în rândul pacienţilor care s-au aflat în pavilionul afectat de incendiu.
Sursă foto: captură Youtube Realitatea.Net