Un bărbat a sunat la 112 să reclame că un restaurant este deschis după ora 23:00, după ce a servit masa acolo: a fost amendat de poliție
Un bărbat din Suceava a mâncat într-un restaurant, apoi a sunat la 112 să reclame că localul este deschis. În final, poliția l-a amendat și pe el, pentru că era afară după ora 23:00 fără declarație pe proprie răspundere care să justifice prezența în exteriorul locuinței.
Weekend-ul trecut, un bărbat din Suceava a sunat la 112 la ora 1:00 noaptea să reclame că un restaurant situat chiar în fața Poliției Județene era deschis, iar mai multe persoane se aflau în interiorul localui, potrivit Obiectiv de Suceava.
Echipajul care a traversat strada până la restaurant a găsit mai multe persoane pe terasă, iar în interior, prin geam, au fost văzute aproximativ 10 persoane care mâncau și consumau băuturi alcoolice. Ușa restaurantului, însă, era încuiată.
Polițiștii l-au apelat pe reclamant, iar acesta a confirmat că inclusiv el fusese în interiorul restaurantului.
Astfel, poliția a decis să-l amendeze cu 500 de lei pe reclamant, cu aceeași sumă fiind sancționate și persoanele aflate pe terasă. Administratorul restaurantului a fost amendat cu 1.000 de lei.
Sursă foto: Greenfield Residence