Încă un pacient internat la Institutul Matei Balș în timpul incendiului, a decedat: este vorba de un bărbat de 80 de ani

Un bărbat de 80 de ani, cu o formă severă de COVID-19, care se afla în pavilionul de la Institutul "Matei Balş" unde a izbucnit incendiul şi care fusese apoi transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti a murit. El avea multiple comorbidităţi şi era internat la Terapie Intensivă, intubat. Este al zecelea pacient din pavilionul afectat de incendiu care îşi pierde viaţa.
Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, 2 februarie, că a fost informat privind un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie.
„Este vorba despre un pacient în vârstă de 80 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Pacientul a fost diagnosticat cu o forma severă SARS Cov-2, prezenta multiple comorbidităţi şi se afla internat în secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale, intubat”, a arătat Ministerul Sănătăţii.
Cauzele decesului vor fi stabilite în urma anchetei medico-legale.
Sursă foto: captură Youtube Realitatea.Net
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

