PANDEMIA LE DĂ BĂTĂI DE CAP VIITORILOR ȘOFERI
Permisul auto se lasă așteptat: programările la proba teoretică și la cea practică, întârziate din cauza pandemiei
Aproape două luni. Atât au de așteptat viitorii șoferi constănțeni pentru a susține proba teoretică. Pentru cea practică, sunt alte două-trei. Perioada de izolare din primăvara anului trecut se resimte și acum. Cursurile au fost suspendate, iar toți elevii au fost nevoiți să-și reprogrameze orele de condus. Desigur, s-au înscris și alții și astfel s-a supraaglomerat programul școlilor auto, dar a și întârziat cu mult programările pentru probe.
Dana a început de puțin timp școala de șoferi. Din primele ședințe de condus a aflat că își va lua permisul abia peste câteva luni, deși cursurile durează doar 5 săptămâni. Nu este mulțumită de situație, însă, spune ea, nu are încotro.
„Nu este ok, dar nu este vina nici a instructorilor, nici a polițiștilor, nici a școlii, îți dai seama, eu cred că este problema COVID-ului, dar asta este situația acum. Eu personal, aștept, când o să fiu programată, o să fiu”, spune Dana.
„Într-adevăr, durează mult să te programezi și la sală și la oraș”, spune un constănțean.
Pandemia a dat peste cap mersul școlilor de șoferi. Perioada de izolare a crescut timpii de așteptare între programarea dintre testarea teoretică și proba de condus. Practic, cele trei luni de nefuncționare au dus la un decalaj care nu s-a redresat nici în momentul de față. Instructorii spun că abia au făcut față numărului mare de candidați.
„Deci mie, unul. Pe mine mă dau exemplu. Nu vreau să-mi imaginez ce a fost pe poliție. Deci pe mine, ca instructor, mi-au venit toți elevii să-și facă orele. Imaginați-vă că nu știam cum să termin dosarele, să pot să le dau drumul la sală. Credeți-mă, mie mi-a venit greu. Un singur instructor cu anumiți elevi pe care i-am avut eu. Deci, mie mi-a venit greu, imaginați-vă la poliție când au venit câte 700-800-900 de elevi, cam cum le-a fost?”, a declarant Cristian Stoenescu, instructor auto.
Zilnic, se înscriu zeci de persoane pentru susţinerea examenului teoretic. Durează cel puţin o lună și jumătate până să ajungă în sala de examinare.
Dacă vrei să te programezi la proba teoretică pentru carnetul de șoferi, trebuie să știi că în acest moment, prima dată disponibilă este 16 martie, adică peste o lună și jumătate.
Odată obţinută proba teoretică, cursanţii au de aşteptat încă două luni să dea „traseul”. Instructorii spun că situația actuală este destul de gravă. Elevii își pierd din îndemânare, din aptitudini și atunci automat intervin și eșecurile.
„Pe noi ne-a pus în incapacitatea de a mai funcționa în parametri normali fiindcă timpul de așteptare în care elevul termină școala de cinci săptămâni, în care intră și programarea teoretică și cea practică, ajunge la șapte-opt luni, în care se pierde controlul asupra elevului. Nu mai poți avea pretenții ca elevul să aibă capacitatea și întreprinderile învățate în școală, după un interval de cinci-șase luni de zile”, a declarat George Priemschi, instructor auto.
Astfel, unii candidați se văd nevoiți să-și ia câteva ore în plus. O şedinţă extra de condus costă aproximativ 100 lei, iar pentru a-şi intra din nou în mână, cursanţii au nevoie, în medie, de trei astfel de întâlniri cu instructorul auto. Aceste costuri se adaugă sumei de 1800 de lei pe care au scos-o deja din buzunar pentru costul școlii auto.