dobroge.tv

Live

Se schimbă strategia de vaccinare: în februarie, vor fi locuri disponibile pe platformă pentru vârstnici şi cei cu boli cronice

Se schimbă strategia de vaccinare: în februarie, vor fi locuri disponibile pe platformă pentru vârstnici şi cei cu boli cronice
30 ianuarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat în această seară, într-o conferinţă de presă, că în perioada următoare, pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare, eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia.

„Am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare, pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia. Repet, pe perioada lunii februarie toate locurile care vor fi scoase vor fi oferite în platforma de programare, vor merge către aceştia, nu către alte persoane”, a declarat Vlad Voiculescu într-o conferință de presă.

Ministrul a precizat că cei care au fost programaţi sau reprogramaţi rămân în sistem, în schimb, pe parcursul lunii februarie programările noi se vor face doar la categoriile menţionate.

El a explicat că este nevoie de schimbarea strategiei de vaccinare pentru a avea mai puțini oameni internați în spitale. Majoritatea covârșitoare dintre cei care dezvoltă forme grave de COVID provin din rândul celor vârstnici și bolnavi și de aceea trebuie să fie prioritari la vaccinare. Statisticile arată că 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 60 de ani, iar 95,1% din decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli cronice.

Schimbarea strategiei de vaccinare este una dintre cele patru măsuri „urgente”, pe care Vlad Voiculescu le-a anunțat sâmbătă în urma incendiului de la „Matei Balș”, soldat cu șase morți.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233