Membrii Uniunii Europene, acord asupra unor noi restricții pentru combaterea COVID-19: ce presupune zona „roșu închis” introdusă

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au adoptat vineri, 29 ianuarie, o propunere a Comisiei Europene care prevede o nouă cartografiere a celor mai afectate zone de COVID-19 şi restricţii de circulaţie mai stricte în aceste regiuni, anunţă CE, citat de News.ro.
Comisia a prezentat luni recomandări împotriva ameninţării noilor variante ale SARS-CoV-2 - cu caracter neconstrângător - vizând „să descurajeze puternic deplasările considerate neesenţiale, dar care să evite totodată închiderea frontierelor sau interdicţii generale de călătorie”.
Ea vrea să adauge o nouă categorie de zone pe harta sanitară europeană publicată săptămânal de către agenţia însărcinată cu supravegherea pandemiei - ECDC.
Aceste zone „roşu închis” corespund zonelor în care rata incidenţei COVID-19 este mai mare sau egală cu 500 de cazuri la 100.000 de locuitori timp de 14 zile.
În aceste zone cu risc ridicat, testele şi carantina se aplică inclusiv în cazul unor călătorii considerate esenţiale. Unele derogări sunt însă prevăzute, în cazul locuitorilor zonelor de frontieră şi lucrătorilor din domeniul transportului.
Potrivit unei hărţi preliminare a ECDC, la care AFP scrie că a avut acces joi, 28 ianuarie, 14 ţări din UE au cel puţin o zonă clasată „roşu aprins”.
Comisia încearcă să coordoneze măsurile statelor membre UE, care vor să evite o reeditare a scenariului din primăvară - când închiderea frontierelor în cascadă a antrenat un haos în circulaţia persoanelor şi mărfurilor în UE şi în spaţiul Schengen.
Portugalia - care deţine preşedinţia semstrială a UE - a precizat în cadrul acestei reuniuni a ambasadorilor că sunt posibile măsuri naţionale complementare, potrivit unei surse diplomatice. Această ţară, în care contaminările cu noul coronavirus au „explodat” - a decis joi, 28 ianuarie, să interzică toate călătoriile în străinătate considerate neesenţiale, pe o perioadă de 15 zile.
Belgia a luat aceeaşi măsură - de miercuri, 27 ianuarie, şi până la 1 martie.
Germania analizează, la rândul său, o reducere drastică a traficului aerian cu ţări pe care le consideră cel mai afectate de noi variante ale noului cornavirus, între care se află şi Portugalia.
Sursă foto: USR Bihor
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

