CONSTANŢA. Reguli noi pentru locurile de parcare. DOCUMENT
Noul Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța a fost lansat pentru dezbatere publică.
Primăria Constanţa a anunţat că a fost lansat pentru dezbatere publică noul Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța.
Printre principalele modificări se numără şi: un singur loc de parcare pentru fiecare apartament (în parcările de reședință), aflat la o distanță de cel mult 30 de metri de bloc, dacă numărul cererilor depășește numărul locurilor de parcare, atribuirea locurilor de parcare să se facă prin licitație organizată de Primărie în colaborare cu asociațiile de proprietari. Se va licita cu un pas de 10 lei, rezervarea locurilor de parcare de reședință este valabilă de luni până vineri, în intervalul orar 15:00 – 8:00, iar sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale în intervalul orar 00:00 – 24:00. După epuizarea cererilor, în limita locurilor disponibile, poate fi atribuit și al doilea loc de parcare de reședință cu posibilitatea ca și acesta să poată face obiectul licitației.
"Așteptăm propunerile, sugestiile sau opiniile dvs. privind acest proiect până pe data de 15.02.2021. Propunerile pot fi trimise în scris:
- prin poștă, la sediul din Str. Ștefan Mihaileanu nr. 10,
- prin email, la adresa parcari@primaria-constanta.ro
Materialele transmise trebuie să poarte mențiunea: Recomandare la proiectul privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Parcărilor Publice din Municipiul Constanța",se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa.
Întregul document poate fi citit AICI.