Mozaicul din zona Delfinariu, distrus
Muncitorii Primăriei Constanța au distrus mozaicul din zona Delfinariului. Intersecția va fi sistematizată și vor fi montate semafoare inteligente. Și cum tehnologia contează mai mult pentru municipalitate, nu s-au putut găsi soluții pentru salvarea lucrărilor de artă. Managerul proiectului „Orașul meu din mozaic” a fost informat de situație doar după ce răul a fost făcut. Acum, deși de remedierea lucrărilor se vor ocupa voluntari, cel mai probabil, piesele lipsă vor trebui cumpărate tot din banii constănțenilor.
Se lucrează în intersecția bulevardului Mamaia cu strada Soveja. Muncitorii se grăbesc să îngroape cablurile de la semafoarele inteligente. Același lucru s-a întâmplat și pe trotuarul din zona Delfinariu. Nu s-a ținut, însă, cont, că acolo sunt două lucrări de artă. Oamenii au spart asfaltul, au făcut o groapă și au distrus mozaicul de care, culmea, primăria ar fi trebuit să aibă grijă. Municipalitatea constănțeană a devenit beneficiarul proiectului „Orașul meu din mozaic” realizat anul trecut. Cele două lucrări distruse au constat peste 11.000 de lei. Managerul proiectului „Orașul meu din Mozaic‟ a fost informat despre distrugerea celor 2 amplasamente după ce lucrările au avut loc. Nu înainte, așa cum ar fi fost normal, în speranța că mozaicul ar fi putut fi, totuși, salvat. În cazul în care piesele distruse nu mai sunt disponibile în atelierul Facultății de Arte, bucățile necesare de mozaic vor trebui cumpărate. Banii, la fel ca prima dată, ar urma să vină de la Primărie. Voluntarii vor putea reface amplasamentele în două zile. Municipalitatea nu exclude varianta ca și alte amplasamente din mozaic să fie afectate dacă vor mai avea loc lucrări în apropierea acestora. Dă, însă, asigurări, că, dacă acest lucru se va întâmpla, situația va fi remediată. Mult mai conștienți de pagube, constănțenii spun că ar fi trebuit să fie evitată distrugerea lucrării de artă. Amplasamentele din mozaic, 21 la număr, au fost realizate în cadrul unui proiect al Facultății de Arte a Universității Ovidiu. Primăria Constanța, care a devenit beneficiar, a dat, din banii publici, 120.000 de lei pentru aceste lucrări.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

ÎPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre

Jandarmii au descoperit doi bărbați care transportau ilegal combustibil

Constanța, scenă pentru artiștii stradali, dar într-un cadru organizat. Noul regulament
Se oprește apa în zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord!
Bărbat de 50 de ani, reținut pentru tâlhărie calificată la Năvodari
57 de subsectoare de plajă au fost adjudecate pentru o perioadă de 10 ani
Programul casieriilor RAJA de Paște! Unde vă puteți plăti facturile
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

