CONSTANȚA. Comisia de Circulația a aprobat înființarea unei treceri de pietoni pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Jumbo

Comisia de Circulație a aprobat vineri, 22 ianuarie, cererea consilierului local USR PLUS, Mihai Ochiuleț, privind înființarea unei treceri de pietoni pe Bulevardul Aurel Vlaicu, într-o zonă unde, de-a lungul timpului, au avut loc mai multe accidente. Trecerea de pietoni urmează să fie în zona situată după sensul giratoriu de la Jumbo, spre Podul IPMC.
„În urmă cu un an şi jumătate, mai fusese depusă o astfel de cerere, în urma mai multor solicitări venite de la persoanele ce lucrează în acea zonă. Oamenii au reclamat atunci faptul că le este pusă în pericol viaţa, fiind nevoiţi să treacă prin loc nepermis din cauza faptului că acolo nu exista o astfel de trecere. De precizat că acolo sunt şi două staţii de autobuz, iar cea mai apropiată trecere de pietoni este situată la 1,5 km distanţă. Pentru că această situație a fost tratată superficial de fosta administrație, cererea a fost atunci respinsă.
În acest interval de timp au avut loc acolo mai multe accidente, iar în urmă cu aproximativ trei săptămâni a avut loc un tragic accident de circulaţie soldat cu moartea unui tânăr de 36 de ani.
Vineri, înfiinţarea acestei treceri de pietoni a primit aviz pozitiv şi va fi amenajată în perioada imediat următoare”, a decarat Mihai Ochiuleț, consilier local.
Sursă foto: Facebook Mihai Ochiuleț
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

