TULCEA. Instituția Prefectului, despre oile găsite îngropate: Resturile vor fi incinerate, urmând ca zona să fie decontaminată și ecologizată
Instituția Prefectului Județul Tulcea a transmis măsurile ce se vor lua în vederea oilor provenite de pe nava Queen Hind și găsite îngropate pe un teren din județ.
În cursul zilei de joi, 21 ianuarie, începând cu ora 10.00, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţul Tulcea a avut loc o şedinţă a Centrului Local de Combatere a Bolilor la care, pe ordinea de zi, a fost introdus şi un punct cu privire la un teren agricol de pe raza teritorială a comunei Smârdan, contaminat cu leşuri de origine animală.
Chiar dacă în momentul de faţă, cu privire la aceste aspecte sesizate şi autorităţilor de mediu, este o anchetă a procurorilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Centrul Local de Combatere a Bolilor (după ce s-au prezentat puncte de vedere de la DSVSA Tulcea, Garda de Mediu, Agenţia de Mediu respectiv de la proprietarul incineratorului de la Smârdan şi de la proprietarul terenului) a adoptat un plan de măsuri pe termen scurt şi mediu.
Astfel, sub supravegherea Gărzii de Mediu se va proceda la extragerea şi incinerarea tuturor leşurilor de origine animală (ovine, suine, bovine) descoperite pe terenul în suprafaţă de circa un hectar, după care o firmă specializată, în baza unui proiect de remediere supravegheat de Agenţia de Protecţia Mediului, va proceda la decontaminarea şi ecologizarea zonei, pe cheltuiala societăţii care administrează incineratorul.
O comisie din care vor face parte reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, Agenţiei de Mediu, DSVSA, DSP şi Apele Române va monitoriza respectarea planului de măsuri stabilit în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor.
Facem precizarea că, încă de ieri, DSVSA şi DSP Tulcea au aplicat sancţiuni contravenţionale societăţii comerciale care administrează incineratorul, iar organele competente au demarat o anchetă sub coordonarea unui procuror de la Curtea de Apel Constanţa.
Sursă foto: Poliția de Frontieră