dobroge.tv

Live

Joe Biden a depus jurământul, devenind al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. VIDEO

20 ianuarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Joe Biden a depus miercuri, 20 ianuarie, jurământul de învestire ca preşedinte al SUA, după ce Kamala Harris a depus şi ea jurământul pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite, devenind astfel prima femeie care deţine acestă funcţie în istoria SUA, scrie news.ro.

Kamala Harris a depus jurământul în faţa primului judecător hispanic din istoria Curţii Supreme, Sonia Sotomayor, pe două biblii - una care i-a apaţinut lui Thurgood Marshall, primul judecător de culoare de la Curtea Supremă a Statelor Unite, şi alta care a aparţinut unei prietene de familie, Regina Shelton, pe care a descris-o ca a doua mamă a ei.

Biden a depus jurământul în faţa judecătorului John Roberts, şeful Curţii Supreme, pe o biblie de la Douay-Rheims, de familie, veche de 127 de ani, pe care a depus jurământul la toate învestirile din cariera sa politică.

Democratul Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a primit din partea americanilor peste 81,2 milioane de voturi în alegerile din noiembrie anul trecut, cele mai multe pe care un candidat le-a obţinut în istoria Statelor Unite. La nivelul electorilor, el s-a impus cu 306 voturi, iar republicanul Donald Trump a primit 232.

La ceremonia de la Washington D.C., organizată cu măsuri speciale de protecţie şi securitate, participă din partea fostei administraţii vicepreşedintele Mike Pence. Invitaţi sunt, între alţii, foştii preşedinţi Barack Obama, George W. Bush şi Bill Clinton. Cântăreaţa Lady Gaga a interpretat imnul naţional, iar Jennifer Lopez şi Garth Brooks urmează să susţină scurte reprezentaţii.

În Capitală au fost trimişi aproximativ 25.000 de militari din Garda Naţională. Mii de steaguri au fost amplasate în spaţiul din faţa Capitoliului, unde de obicei se afla publicul ceremoniei.

Reamintim că Donald şi Melania Trump au părăsit, miercuri, 20 ianuarie, dimineaţă, Casa Albă, pentru ultima dată din postura de cuplu prezidenţial. Trump este al patrulea preşedinte din istoria SUA care nu participă la inaugurarea mandatului succesorului -- detalii aici: Donald Trump a plecat de la Casa Albă. VIDEO


Sursă foto: Facebook Joe Biden

Sursă video: Yputube C-span

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233