Florin Cîțu, despre modificarea strategiei de vaccinare: Am introdus etapa a treia A, în care intră angajații esențiali din privat
Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri, 20 ianuarie, după ședința de Guvern în care a fost modificată strategia națională de vaccinare, că a fost introdusă etapa a treia A în care vor fi vaccinați cu prioritate angajații esențiali din mediul privat. Până acum în această etapă era inclusă toată populația adultă, scrie Digi 24.
„A fost introdusă etapa a treia A. Este o etapă intermediară, persoanele din sectorul privat care inițial ar fi trebuit să fie în etapa a doua vor fi acum în etapa a treia A. Sunt acele persoane care intră în legătură directă cu mai mulți cetățeni dar din privat, de exemplu personalul din bănci, supermarketuri, etc.”, a declarat premierul Cîțu.
Premierul a precizat că în etapa a doua vor intra noi categorii de persoane, însă i-a avertizat pe conducătorii instituțiilor să trimită la vaccinare doar personalul cheie.
„În etapa a doua intră personalul cheie și aici să fie clar. Vorbim de personal cheie din instituțiile publice. Atunci când se vor face aceste liste le recomand, le spun conducătorilor acestor instituții să aibă în vedere acel personal esențial, nu vorbim de toată instituția în aceste etape. În etapa a doua încercăm să menținem acea distribuție pe care am văzut-o la înregistrare 75% vârstânici și persoane cu boli cronici, 25% angajați esențiali”, a mai spus premierul.
Florin Cîțu a mai spus că se așteaptă ca etapa a treia de vaccinare să fie demarată mai repede, dacă producătorii de vaccin vor respecta planul de livrare.
„Suntem pregătiți să accelerăm și etapa a treia, care era programată să înceapă în luna aprilie, dacă vor veni aceste vaccinuri. Dacă Moderna se ține de plan, putem să demarăm mai repede etapa a treia. Și dacă AstraZeneca se ține de plan atunci cu siguranță vom accelera toate etapele.”, a mai declarat Florin Cîțu.
Sursă foto: Ziare.com