CONSTANȚA. Direcția Sanitar Veterinară: Măsuri impuse după identificarea lebedelor infectate cu gripă aviară
Urmare confirmării începând din data de 11.01.2021 până în prezent a patru cazuri de Influenţă Aviară (Gripa Aviară) cu tulpina înalt patogenă (HPAI) subtipul H5N5 la un număr de 16 lebede de iarnă din specia Cygnus Cygnus, prelevate din Şantierul Naval Constanţa, Dana 30 a Portului Constanţa din localitatea Constanța, judeţul Constanța, au fost notificate toate structurile implicate şi se vor aplica măsurile impuse prin Manualul Procedural în conformitate cu prevederile DIRECTIVEI 2005/94/CE A CONSILIULUI privind măsurile comunitare de combatere a influenţei aviare, transpusă în legislaţia naţională prin Ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 54/2007 şi Decizia 2005/734/CE, Decizia 2006/563/CE transpusă în legislaţia naţională prin Ordinul Preşedintelui A.N.S. V.S.A. nr. 37/2007.
Măsurile ce se impun în conformitate cu prevederile legale:
- Recensământul şi identificarea tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice şi sălbatice;
- Toate păsările sunt plasate şi ţinute în clădiri închise pentru a împiedica venirea în contact a păsărilor domestice cu cele sălbatice ;
- Prevenirea oricărui contact direct şi indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, şi păsările de curte şi alte păsări, în special raţele şi găştele;
- Interzicerea accesului la luciu de apă a raţelor şi găştelor domestice pentru prevenirea oricărui contact direct şi indirect cu păsările sălbatice vii;
- Separarea raţelor şi găştelor domestice de alte păsări de curte;
- La intrare şi ieşirea din explotaţii se vor respecta condiţiile de biosecuritate (limitarea accesului în curtea păsărilor la o singură pesoană şi asigurarea mijloacelor de protecţie pentru interzicerea accesului şi contactului cu păsările sălbatice);
- Interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apa de suprafată, provenită din lacuri, balţi;
- Informarea de către propietari a oricăror semne de boală sau mortalitate;
- În cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgenţă medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA CONSTANŢA pentru dirijarea acestora la LSVSA din DSVSA CONSTANŢA în vederea efectuarii examenului de laborator;
- Dezinfecţia echipamentelor şi vehiculelor uitilizate pentru transportul păsărilor sau altor materii posibile purtătoare de virus;
- INTERZICEREA (restricţii) de mişcare din/sau în afara exploataţiilor fără aprobarea autorităţii competente, respectiv DSVSA CONSTANŢA;
- Proprietarii ţin evidenţa persoanelor care intră şi ies din exploataţie;
- Interdicţia de evacuare sau de răspândire a aşternutului, gunoiului de grajd şi dejecţiilor în afara exploataţiilor;
- Interzicerea circulaţiei sau a transportului a păsărilor, ouălelor, cărnii şi cadavrelor păsărilor;
- Vehiculele şi echipamentele utilizate pentru transportul păsărilor, cadavrelor, hranei, gunoiului şi a apelor uzuale sunt curatate şi dezinfectate dupa contaminare;
- Interzicerea ieşirii şi intrării de păsări din exploataţie fără aprobarea autoritaţii locale;
- Expedierea din zona de control a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii separate mecanic, .a preparatelor şi a produselor din carne provenite de la păsări domestice originare din zonele de control şi de la vânat sălbatic cu pene din zona respectivă;
- Interzicerea târgurilor, pieţelor si expoziţiilor.
- Intensificarea supravegherii oficiale a populaţiilor de păsări sălbatice, în special a păsărilor de apă, şi monitorizarea suplimentară a păsărilor moarte sau bolnave, dacă este necesar cu cooperarea vânătorilor şi a ornitologilor, şi raportarea descoperirilor de păsări moarte autorităţilor competente, precum şi îndepărtarea, la cât mai mare distanţă, a carcaselor de păsări moarte, de către un personal instruit în prealabil în legătură cu măsurile de autoprotecţie împotriva infectării cu virus şi de prevenire a răspândirii virusului la animalele susceptibile.
Sursă foto: Arhivă Dobrogea TV