dobroge.tv

Live

CONSTANȚA. RAJA, investiții de 220 de milioane de lei pentru dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județ

CONSTANȚA. RAJA, investiții de 220 de milioane de lei pentru dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județ
20 ianuarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate continuă odată cu semnarea a patru noi contracte de lucrări, în valoare de aproape 220 milioane lei, ce vizează ample investiții pentru asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit pentru creșterea calității vieții consumatorilor din județele Constanța și Ialomița.

La sediul central al RAJA S.A. a avut loc miercuri, 20 ianuarie 2021, semnarea a patru contracte de lucrări derulate în cadrul „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța”, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Alături de conducerea societății, reprezentată de Directorul General - Aurel Presură, la eveniment au fost prezenți Președintele Consiliului Județean Constanța - Mihai Lupu, Președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța (ADI) - Florin Mitroi și reprezentanți ai primăriilor din localitățile care vor beneficia de investițiile prevăzute a fi finanțate prin cele patru contracte, respectiv: Primarul Municipiului Constanța - Vergil Chițac, Primarul Orașului Techirghiol – Iulian Constantin Soceanu, Primarul Orașului Căzănești - Traian Stelian și Primarul Comunei Topraisar – Stelian Gheorghe.

Mă interesează și urmăresc cu interes toate lucrările de investiții de dezvoltare a infrastructurii din județul Constanța. Aveți tot suportul Consiliului Județean Constanța, iar în mine aveți un partener de încredere pentru implementarea cu succes a acestor proiecte, atât de necesare județului nostru”, a declarat la deschiderea evenimentului, Președintele Consiliului Județean, Mihai Lupu.

Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța este cel mai reprezentativ proiect integrat din domeniul alimentării cu apă potabilă și al colectării/tratării apelor uzate aflat în implementare la nivel național. Acesta vizează investiții pe raza a șase județe (Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Brașov) și este structurat în cadrul a 50 contracte de lucrări și patru contracte de servicii. Până în prezent au fost semnate 34 de contracte de lucrări, a căror implementare va contribui la îndeplinirea obiectivelor privind calitatea apei destinate consumului uman conform directivelor europene (98/83/CE) și epurarea apelor uzate (91/271/EEC), concomitent cu conformarea utilităților la cerințele de mediu și îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare.

Contractele semnate

  1. CL 4 – Rețele apă și canalizare în zona periferică a Municipiului Constanța, Palazu Mare și stațiunea Mamaia
  2. CL 10 - Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, stație nouă de pompare apă și conducte aferente din localitatea Techirghiol și reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție din localitatea Biruința, județul Constanța
  3. CL 45 - Surse de apă Căzănești, Fetești, Țăndărei. Stații de tratare Căzănești, Dridu, Fierbinți Târg, Fetești, Țăndărei. Reabilitare rezervoare Fetești, Țăndărei, Căzănești. Reabilitare stații de pompare Căzănești, Dridu, Fetești, Țăndărei
  4. CL 48 - Instalație de valorificare a nămolului provenit din stațiile de epurare

La final, directorul general RAJA S.A. - Aurel Presură a declarat: „Deși este un proiect amplu de modernizare și extindere a infrastructurii de apă și canalizare, ne bucurăm că suntem în grafic în ceea ce privește desfășurarea procedurilor de achiziție, dar și a lucrărilor. De aceste investiții vor beneficia peste 700.000 de locuitori, iar procentul populației, din aria de operare, branșată la sistemul de alimentare cu apă va crește de la 90,6% la 99,66%”.

Prezentarea contractelor de lucrări semnate

Contractul de Lucrări Rețele apă și canalizare în zona periferică a Municipiului Constanța, Palazu Mare și stațiunea Mamaia vizează modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și de colectare și tratare a apei uzate și reprezintă o nouă etapă semnificativă în cadrul extinderii și modernizării infrastructurii de alimentare cu apă, colectare și evacuare a apelor uzate în Municipiul Constanța, continuând astfel procesul investițional derulat prin Programele ISPA, SAMTID și POS Mediu de creare a sistemelor regionale în sectorul apei.

Investiția, în valoare totală de 51.461.137,45 lei cu TVA, se va derula pe o perioadă de 20 de luni și vizează cinci obiective:

  1. Extindere rețea de distribuție apă, pe o lungime totală de 11.163 m, cu 210 branșamente noi la consumatori, inclusiv cămine de branșament, și 101 hidranți de incendiu subterani, în zonele Palazu Mare, Dedeman, Campus Universitar, Coiciu, Palas, Veterani;
  2. Reabilitare rețea de distribuție apă pe o lungime de 8.723 m, cu 171 branșamente de apă la consumatori și căminele aferente, dar și reabilitarea a 62 de hidranți de incendiu subterani și supraterani;
  3. Extindere rețea de canalizare menajeră pe o lungime totală de 13.587 m, cu 407 racorduri noi la consumatori, inclusiv cămine de vizitare, în zonele Palazu Mare, Dedeman, Campus Universitar, Coiciu, Palas, Veterani;
  4. Construire 12 stații de pompare și conducte de refulare noi în lungime totală de 4.283 m;
  5. Reabilitare conducte de refulare ape uzate în stațiunea Mamaia, pe o lungime totală de 3.681 m.

La finalizarea lucrărilor în Municipiul Constanța, obiectivul privind gradul de conformare preconizat în cadrul POIM, în concordanță cu prevederile Directivei 98/83/EC, va fi atins atât pentru infrastructura de apă potabilă cât și pentru cea de canalizare.

Contractul de Lucrări Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și de canalizare, stație nouă de pompare apă și conducte aferente din localitatea Techirghiol și reabilitarea și extinderea rețelei de distribuție din localitatea Biruința, județul Constanța are o valoare totală de 39.557.126,34 lei cu TVA și se va derula pe o perioadă de 22 de luni.

Investiții în localitatea Techirghiol

  • Reabilitare rețea de distribuție apă potabilă pe o lungime totală de 12.742 m și reabilitare branșamente la consumatori, inclusiv cămine de apometru – 821 buc;
  • Extindere rețea de distribuție apă potabilă pe o lungime totală de 8.306 m, noi branșamente la consumatori, cămine de branșament – 245 buc și hidranți de incendiu subterani – 38 buc;
  • Reabilitare rețea de canalizare pe o lungime totală de 4.255 m și reabilitarea a 296 racorduri, inclusiv 116 cămine de vizitare;
  • Extindere rețea canalizare pe o lungime de 10.328 m, 429 racorduri noi și 267 cămine de vizitare;
  • Stație nouă de pompare apă potabilă – SPH (Str. George Enescu);
  • Reabilitare stație de pompare apă uzată SP1 și a căminului de vane adiacent;
  • Puncte de măsură presiune.

Investiții în localitatea Biruința

  • Reabilitare rețea de distribuție apă potabilă pe o lungime totală de 4729 m, reabilitare branșamente la consumatori, inclusiv cămine de apometru – 119 buc și 45 hidranți noi de incendiu;
  • Extindere rețea de distribuție apă potabilă pe o lungime totală de 2891 m, noi branșamente la consumatori, inclusiv cămine de apometru – 62 buc și 28 de hidranți noi de incendiu.

Toate lucrările prevăzute a se realiza în cadrul acestui contract vor fi dotate cu sistem SCADA care să permită citirea informațiilor de funcționare de la distanță și va fi integrat în sistemul Dispeceratului Central RAJA, în vederea operării automatizate.

Contractul de Lucrări Surse de apă Căzănești, Fetești, Țăndărei. Stații de tratare Căzănești, Dridu, Fierbinți Târg, Fetești, Țăndărei. Reabilitare rezervoare Fetești, Țăndărei, Căzănești. Reabilitare stații de pompare Căzănești, Dridu, Fetești, Țăndărei

Investiția are ca obiectiv principal îmbunătățirea calității apei tratate în Gospodăriile de apă din localitățile Căzănești, Dridu, Fierbinți Târg, Fetești și Țăndărei din județul Ialomița, prin reabilitarea forajelor existente și realizarea a 13 foraje noi. Valoarea totală a contractului este de 59.787.605,34 lei cu TVA și se va derula pe o perioadă de 24 de luni.

Contractul de Lucrări Instalație de valorificare a nămolului provenit din stațiile de epurare în valoare totală de 68.820.906,36 lei cu TVA, prevede realizarea în incinta Stației de epurare a apelor uzate Constanța Sud a unei instalații de valorificare a nămolului provenit din stațiile de epurare Constanța Sud, Constanța Nord, Eforie Sud, Poarta Albă, Mangalia și Cobadin. Termenul de execuție a lucrării este de 30 luni din care 6 luni proiectare și 24 luni execuție lucrări.

Investiția propune introducerea în cadrul procesului de tratare a apei uzate din Stația de epurare Constanța Sud a unor echipamente și instalații de tratare și uscare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare din stațiile Constanța Sud, Constanța Nord, Eforie Sud, Poarta Albă, Mangalia și Cobadin, având ca obiectiv valorificarea energetică a nămolului în vederea scăderii costurilor de gestionare a acestora.

Biogazul rezultat în urma reabilitării rezervoarelor de fermentare din stația de epurare Constanța Sud va fi valorificat prin producerea de energie electrică și calorică necesare atât instalației de uscare termică a nămolului deshidratat cât și consumatorilor din stația de epurare Constanța Sud.

Investițiile prevăzute a se realiza vor fi dotate cu echipamente de monitorizare, control și achiziții de date (SCADA) integrate în sistemul centralizat de dispecerizare al RAJA S.A.

Prin acest proiect se va realiza tratamentul eficient al nămolurilor rezultate în urma procesului de tratare/epurare și depozitarea acestuia în condiții adecvate, îmbunătățirea siguranței în exploatare, prin înlocuirea instalațiilor mecanice și electrice cu durata de funcționare depășită, protejarea şi îmbunătăţirea ecosistemelor terestre şi acvatice prin reducerea riscului de poluare.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233