CAMPANIA DE VACCINARE
Anca Dragu, președintele Senatului și Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, s-au vaccinat public anti-COVID. VIDEO
Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, s-au vaccinat public antiCOVID marţi, 19 ianuarie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.
Anca Dragu și Ludovic Orban au sosit împreună la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” şi s-au vaccinat simultan.
Anca Dragu a anunţat deja că va susţine şi declaraţii după vaccinare.
Reamintim că până în acest moment, s-au vaccinat public: președintele Klaus Iohannis, vineri, 15 ianuarie și primul ministru Florin Cîțu, sâmbătă, 16 ianuarie.
Cea de a doua etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID, destinată persoanelor de peste 65 de ani, bolnavilor cronic şi persoanelor care lucrează în domenii considerate esenţiale, a început în 15 ianuarie.
UPDATE
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat că a decis să se vaccineze pentru a arăta românilor că trebuie să aibă încredere în vaccin.
„Am luat decizia de a mă vaccina, în special cu obiectivul de a arăta românilor că trebuie să aibă încredere în vaccin, că nu există niciun risc în procesul de vaccinare şi că vaccinarea cetăţenilor români reprezintă singura cale pentru a reveni la o viaţă normală, pentru a putea relua procesul de creştere economică şi pentru a putea să ne reluăm viaţa în condiţii de normalitate”, a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor.
Orban a declarat că această campanie de vaccinare este fundamentală pentru evoluţia ulterioară a societăţii şi a economiei.
„Cred că această campanie de vaccinare este fundamentală pentru evoluţia ulterioară a societăţii româneşti şi a economiei. Apreciez solidaritatea în abordarea campaniei de vaccinare la nivel european, Comisia Europeană s-a implicat extrem de serios pentru a susţine procesul de vaccinare în toate ţările UE. Există două vaccinuri aprobate, cantitatea de vaccinuri disponibilă pentru România va creşte în timp, de asemenea, capacitatea, infrastructura, logistica necesară va permite vaccinarea unui număr din ce în ce mai mare de cetăţeni români astfel încât într-un timp cât mai scurt să reuşim să învingem pandemia”, a explicat Orban.
„Mă bucur că rata de vaccinare a crescut, am ajuns la 30.000 de vaccinări pe zi. Asta înseamnă că în curând ne putem relua vieţile. Putem să ne vizităm familia, putem să ne îmbrăţişăm cu cei apropiaţi, putem să ne reluăm activităţile, putem să mergem să ne plimbăm, într-un cuvânt să revenim la viaţa normală. Este un semn foarte bun pentru economia românească şi este un semn bun pentru acest nou început de an", a declarat preşedintele Senatului Anca Dragu după ce s-a vaccinat.
Sursă foto/video: Partidul Național Liberal