Scandal pe pârtia din Buşteni. Bărbat amendat după ce a aruncat paharul cu vin în ambulanţă - VIDEO
Turiștii care au refuzat, duminică, să se dea din calea unei ambulanțe care intervenea pe pârtia Kalinderu din Bușteni, susținând apoi că șoferul le-a speriat copiii când a pornit sirena și răspunzând cu bulgări și vin fiert, au fost amendați de oamenii legii, scrie Observatorul de Prahova.
Potrivit sursei citate, bărbatul care a aruncat paharul a fost amendat de jandarmii montani cu 200 de lei pentru tulburarea liniștii publice. Ulterior, soția sa a fost amendată cu suma de 2.000 de lei de polițiști sosiți la fața locului, pentru apel nejustificat la 112, după ce a sunat la numărul de urgență în timp ce soțul ei era amendat de jandarmii montani și a spus că se simte amenințată de oamenii legii.
"După stabilirea situației de fapt, au fost aplicate două sancțiuni, una conform Legii nr.61/1991 în valoare de 200 de lei și o sancțiune conform OUG 34/2008 în valoare de 2.000 de lei. Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică alcătuit din polițiști, sprijiniți de jandarmi sunt la datorie pentru a asigura respectarea regulilor prevăzute de legislația incidentă pe durata stării de alertă, în tot județul Prahova", a comunicat IPJ Prahova la solicitarea Observator de Prahova.
Cum a avut loc incidentul
Totul s-a petrecut sâmbătă, 16 ianuarie, la baza pârtiei Kalinderu din Buşteni. La ora 16.20, Serviciul de Ambulanţă Prahova a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor unei femei în vârstă de 40 de ani care suferise un traumatism craniocerebral pe pârtia din Buşteni. La plecare, şoferul ambulanţei a pornit semnalele acustice pentru a-şi face loc prin mulţimea de turişti. Semnalul acustic era justificat pentru că victima se afla în ambulanţă şi urma să fie transportată la cel mai apropiat spital, scrie adevarul.ro.
Unul dintre turişti a fost deranjat de faptul că zgomotul puternic făcut de autospecială i-a speriat copilul şi a aruncat cu un pahar cu vin fiert în ambulanţă. Bărbatul i-a reproşat şoferului că i-a speriat copilul pornind ”goarna”.
Un salvamontist a încercat să-i explice bărbatului care a aruncat cu paharul în ambulanţă că gestul său nu a fost justificat, atâta vreme cât echipajul de medici intervenise la o urgenţă, iar în maşină se afla o persoană rănită. Turistul a continuat să fie recalcitrant, motiv pentru care salvamontistul a chemat la faţa locului jandarmii montani, care l-au amendat pentru injurii. Valoarea amenzii a fost de 200 de lei.
Dar, în timp ce jandarmii completau procesul verbal, soţia turistului a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiei pe motiv că se simte intimidată de prezenţa oamenilor în uniformă. La faţa locului a sosit şi un echipaj de poliţie care a sancţionat femeia pentru apelare în mod nejustificat a numărului unic de urgenţă. De data aceasta valoarea amenzii a fost de 2000 de lei.
Cei doi turişti sunt din judeţul Ilfov.