O biserică de lemn a ars în totalitate, dar două icoane au fost găsite aproape intacte. ''Au rămas ca semn al ocrotirii lui Dumnezeu''
Un incendiu puternic a izbucnit la biserica din satul Brodina de Sus, în judeţul Suceava. Acesta ar fi pornit din interiorul bisericii, cel mai probabil de la o ghirlandă luminoasă care împodobea bradul de Crăciun, şi s-a extins şi la clopotniţă. Biserica a ars în totalitate. Zece echipaje de pompieri militari au intervenit la faţa locului. Din fericire, călugării au reuşit să se evacueze la timp.
Deşi biserica a ars în totalitate, două icoane au rămas aproape intacte.
"Iată cum Dumnezeu ne uimește de fiecare dată. Două Icoane din Sfântul Altar al Bisericii din Brodina de Sus, mistuită de flăcări, au rămas ca semn al ocrotirii lui Dumnezeu. Astfel de semne ne arată că, deși suntem în mijlocul flăcărilor, puterea lui Dumnezeu ne ocrotește. Ne punem această întrebare, dacă Dumnezeu nu cruță sfântul Său locaș, oare noi ce șansă avem?", se arată în mesajul parohiei din Argel, publicat pe pagina de Facebook.