Curtea Constituţională a României: Legea prin care se majorează cu 40% punctul de pensie este constituţională
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind că actul normativ este constituţional.
Judecătorii CCR s-au pronunțat miercuri cu privire la o modificare făcută de social-democrați la rectificarea bugetului pe 2020. Decizia vine însă în contextul în care Guvernul pregătește un nou proiect de buget pentru 2021, astfel că sunt minime șansele ca pensiile să fie majorate cu 40%. O majorare cu 14% a pensiilor produce deja efecte.
Legea care prevede majorarea cu 40%, declarată constituțională miercuri de CCR, va fi trimisă pentru promulgare președintelui Klaus Iohannis, care poate să o retrimită în Parlament pentru reexaminare. Este de așteptat ca noua majoritate din Parlament să anuleze creșterea cu 40% a pensiilor și să păstreze creșterea de 14% stabilită anul trecut de guvernul PNL.
Ministrul Muncii: Efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este unul de aproximativ 138 de miliarde lei pe an
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, după decizia CCR, că efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este de aproximativ 138 miliarde pe an.
„După cum bine ştiţi, există o lege 127 prin care pensiile ar fi ajuns să crească cu 40% de la 1 septembrie. Această recalculare a pensiilor şi creşterea lor la 1 septembrie să fie de 40% ar fi însemnat ca în momentul intrării în vigoare şi publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, adică în iulie 2019 să înceapă actualizarea tuturor pensiilor, evaluarea lor, astfel încât să urmeze procesul de recalculare. Pentru asta ar fi fost nevoie de un ordin de ministru într-o guvernare PSD. Luni de zile, mai exact în 90 de zile, aşa prevede legea, ceea ce nu s-a întâmplat. Deci practic aveam o lege în vigoare pentru care nimeni în guvernele anterioare celui
de anul trecut, deci guvernele PSD nu au umblat pentru a începe procesul de recalculare a pensiilor. Mai mult decât atât, efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este unul de aproximativ 138 de miliarde lei pe an, ceea ce în momentul de faţă este greu de suportat de către bugetul statului”, a afirmat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a mai spus că Parlamentul se va pronunţa acum asupra acestei legi pentru a pune în acord legislaţia cu hotărârea Curţii Constituţionale.
„Ca urmare, în guvernul Orban noi am decis ca pensiile să crească într-un cuantum suportabil care să facă acest proces de majorare sustenabil şi să nu ajungem la blocaje care după aceea să îi afecteze şi pe pensionari şi am realizat creşterea pensiilor cu 14%, având în momentul de faţă acest cadrul legal prin care pensiile au fost majorate cu 14%. În Parlament, pe legea prin care noi am decis să crească pensiile cu 14% majoritatea PSD de la vremea respectivă a decis nu 14%, noi vrem în continuare 40% fără să invoce, evident, resursele cu care să putem suporta această majorare. Acum, în contextul deciziei CCR, aşa cum Parlamentul anul trecut a decis menţinerea punctului de pensie care să aducă o majorare de 40%, la fel Parlamentul, după decizia CCR, în actul legal de punere de acord a legislaţiei cu deciziile CCR se va pronunţa cu ceea ce este de făcut pe viitor”, a completat Turcan.
Ea a precizat că este important să existe sustenabilitate financiară, iar în prezent există buget alocat în acest an pentru pensii pe care l-a trimis la MInisterul Finanţelor şi scopul este „ca cel puţin indexarea cu rata inflaţiei să se realizeze la nivelul pensiilor din sistemul public de pensii”
Sursă foto: Playtech.ro