Primarul Constanţei, despre demolarea roţii din Poarta 1: ''Nu trebuia, de la bun început, amplasată în locația pe care o cunoaștem cu toții''

Roata Panoramică din Poarta 1 va fi demolată. Asta deoarece operatorul economic Panoramica Transilvania SRL din județul Brașov, nu mai are autorizație de funcționare încă de la 1 noiembrie. Operatorul economic are la dispoziţie de 30 de zile pentru a elibera acel spațiu. Primarul Constanţei a venit cu precizări pe Facebook.
"Astfel cum am promis, astăzi este despre roata panoramică și ”dedesubturile” deciziei subsemnatului de a nu prelungi valabilitatea autorizației de funcționare.
Situația se prezintă după cum urmează: agentul economic a beneficiat de la bun început doar de o autorizație temporară de funcționare. A solicitat, de bună-voie și nesilit de nimeni să funcționeze exclusiv în perioada cuprinsă între Paște și 30.09.2020, urmând ca la expirarea perioadei să se mute la Cluj.
Așa se explică faptul că a beneficiat de autorizații de funcționare emise pe câte o lună și prelungite succesiv până la 30.11.2020.
Pe de altă parte, roata nu trebuia, de la bun început, amplasată în locația pe care o cunoaștem cu toții. Din mai multe motive.
Primul ar fi acela că aceeași locație fusese deja aleasă, de aceeași administrație anterioară, pentru amplasarea unei organizări de șantier destinată realizării lucrărilor de reabilitare a marilor bulevarde. Iar roata a fost amplasată exact în mijlocul viitoarei organizări de șantier.
În opinia mea, camioanele de mare tonaj, utilajele, materialele de construcție și poluarea aferentă nu pot coexista cu mijloacele de recreere. Sunt chiar incompatibile. Coexistența ar genera pericol. Amplasarea organizării de șantier nu poate fi modificată. Decât cu riscul pierderii unei finanțări europene nerambursabile de 16 milioane euro.
Al doilea motiv este acela că regulamentul urbanistic nu permite amplasarea roții în respectiva locație. Nu este nicio diferență între a amplasa un bloc într-o locație nepermisă de regulamente și a plasa o roată panoramică într-o locație interzisă de regulamente.
În sfârșit, cum reabilitarea bulevardelor, proiect ce se va realiza cu fonduri europene, demarează în jurul datei de 01.03.2021, roata panoramică nu mai poate fi păstrată în zona Cazinoului.
De principiu, nu mă opun relocării acesteia. Cu condiția identificării unei locații legale.
Singura mea nedumerire este aceasta: cum este posibil ca cei ce înfierau proletar fosta administrație pentru amplasarea roții, aruncând anatema asupra acesteia, să se fi transformat în doar 6 luni de zile în cei mai vajnici apărători ai ei?", a scris primarul pe Facebook.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

