dobroge.tv

Live

Primarul din Costinești a trimis un memoriu Ministerului Mediului cu privire la groapa de gunoi din localitate

Primarul din Costinești a trimis un memoriu Ministerului Mediului cu privire la groapa de gunoi din localitate
07 ianuarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Dumitru Jeanu, primarul din Costinești, a transmis un memoriu către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, cerând ajutorul cu privire la groapa de gunoi situată la marginea localității, care, potrivit acestuia, miroase în toată comuna.

Redăm textul transmis de primarul comunei Costinești:

Stimate domnule ministru,

Numele meu este Jeanu Dumitru și începând cu luna octombrie a anului 2020 am fost ales în funcția de primar al comunei Costinești. Din această postură vă scriu astăzi, pentru a vă semnala o problemă pe care vă rog să o remediați, în cel mai scurt timp posibil.

La nivelul anului 2004, administrația comunei a înstrăinat, în condiții cel puțin dubioase, 10 hectare de teren din proprietatea privată a UAT Costinești, pentru ca în marginea localității să se construiască o groapă de gunoi ”ecologică”.

Această groapă de gunoi, care se poate numi oricum, numai ecologică nu, a devenit calvarul locuitorilor din Costinești, care aveau să se bucure, începând cu anul 2004, de episoade frecvente în care mirosul de gunoi acoperă comuna și face viața în această localitate greu de suportat.

Costinești este, după cum bine știți, o stațiune renumită din sudul litoralului românesc, pe care turiștii o iubeau și o vizitau an de an. După înființarea acestei gropi de gunoi, turiștii au început să fie din ce în ce mai puțini, pentru că nu-i așa, nimănui nu-i place să-și petreacă vacanța în miros de gunoi.

Domnule ministru, vă solicit astăzi ajutorul pentru că, dând dovadă de toată bunăvoința din lume, nu am putut să nu remarcăm că autoritățile care ar fi trebuit să ne apere de acest dușman care ne otrăvește viața de atâția ani, s-au dovedit aproape ineficiente, atunci când locuitorii comunei Costinești au sesizat mirosul urât venit dinspre groapa de gunoi.

Sesizările noastre au fost urmate, uneori, de controale efectuate mult prea târziu, atunci când lucrătorii de la groapa de gunoi reușeau să ascundă neregulile.

În 2016, lucrătorii Gărzii de Mediu au constatat pentru prima dată în mod oficial că activitatea gropii de gunoi Iridex trebuie suspendată. Chiar și atunci, după cum probabil știți, instanța de judecată a anulat complet sancțiunea, ceea ce din nou ridică semne de întrebare.

De asemenea, este binecunoscut faptul că această groapă de gunoi a funcționat ani la rândul fără a avea în spatele activității autorizație de mediu, fapt ignorat de autorități. Modul în care după ani de funcționat ilegal, depozitul Iridex a primit această autorizație, ridică din nou semne de întrebare și necesită o verificare atentă din partea Gărzii de Mediu, verificare pe care vă solicităm să o demarați.

Având în vedere această situație, pe care v-am relatat-o cât se poate de succint, vă solicit domnule ministru, în numele comunității din Costinești, să demarați un control de fond, real, la groapa de gunoi deținută de Iridex în localitatea noastră, pentru a identifica soluțiile cele mai potrivite prin care acest agent economic să-și suspende activitatea sau, în cel mai fericit caz, să-și mute activitatea într-o zonă mai ferită, care să nu afecteze viața de zi cu zi a mii de cetățeni.

E timpul, domnule ministru, ca alături de dumneavoastră și cu ajutorul dumneavoastră, să redăm aerul curat oamenilor din Costinești și implicit să facem în așa fel încât miile de turiști care doresc să viziteze stațiunea tineretului să poată să ne treacă pragul știind că se vor bucura de mirosul frumos al mării, nu de un veșnic damf de gunoi care să-i pună pe fugă în fiecare an.

Vă invit, domnule ministru ca împreună să salvăm Costineștiul!

În speranța că această solicitare a noastră vă va determina să luați măsuri urgente, vă mulțumesc și aștept un răspuns cât mai curând


Sursă foto: Facebook Jeanu Dorin Dumitru

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233