Dosar penal pentru incitare la ură în cazul clipurilor publicate de Alexandru Cumpănașu pe TikTok

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 au început urmărirea penală in rem pentru incitare la ură sau discriminare în cazul discuţiilor lui Alexandru Cumpănaşu cu tinerii care îl urmăresc TikTok
”Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 06.01.2021 un dosar penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitarea la ură sau discriminare, faptă prevăzută de art. 369 Cod penal, urmărirea penală fiind începută in rem”, anunţă Ministerul Public.
Conform procurorilor, în spaţiul public au apărut o serie de postări şi materiale video prin care ”o persoană care
domiciliază pe raza Secţiei 16 Poliţie, prin mesajele transmise, a incitat publicul la ură faţă de o anumită categorie de persoane, în speţă cadre didactice.
În prezent, cercetările sunt făcute de lucrătorii Secţiei 16 Poliţie, din cadrul DGPMB, sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, cauza fiind în faza administrării probatoriului.
Cel vizat este Alexandru Cumpănaşu, ale cărui postări şi interacţiuni pe TikTok cu uniii dintre tinerii care îi urmăresc contul au provocat indignare şi critici în spaţiul public. El îi îndeamnă pe elevi să nu-şi asculte profesorii şi are discuţii cu conotaţii sexuale cu unele tinere.
Foto: Facebook Alexandru Cumpănașu
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

