CONSTANȚA. 15 persoane care participau la o înmormântare, amendate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de protecție

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța s-a autosesizat duminică, 3 ianuarie, cu privire la un cortegiu funerar ce străbătea străzile orașului, fără ca participanții să respecte regulile sanitare în vigoare. Au fost sancționate 15 persoane, iar valoarea totală a amenzilor a ajuns la 7.000 de lei.
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la un cortegiu funerar care se deplasează pe raza municipiului Constanţa, precizam faptul că, polițiști din cadrul Secției 5 s-au sesizat din oficiu, iar la fața locului au ajuns mai multe echipe de poliție și jandarmi constănțeni, precum și polițiști locali, care au îndrumat persoanele să respecte măsurile legale stabilite pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Polițiștii au procedat la identificarea celor care nu s-au conformat indicațiilor, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 7.000 de lei, dintre care una pentru organizatorul evenimentului, fiind vorba despre un bărbat de 45 de ani și 14 pentru participanții care nu purtau mască de protecție. Se continuă activitățile de sancționare, pentru ceilalți participanți”, transmite IPJ Constanța.
Sursă foto: FocusPress
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

