CNCAV: După vaccinarea împotriva COVID-19 a peste 10.200 de persoane, au fost raportate 26 de reacţii adverse comune şi minore
Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) precizează că, după vaccinarea a peste 10.200 de persoane, nu s-au înregistrat cazuri de reacţii adverse severe şi nici cazuri de deces. Până în prezent, au fost înregistrate doar raportate 26 de reacţii adverse comune şi minore. Autorităţile îi sfătuiesc pe oameni să urmeze câţiva paşi pentru a evita informaţiile false, înşelătoare.
Potrivit Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, reacţia vine după ce în spaţiul public, în special în mediul online, "au început să apară şi să se viralizeze informaţii false, imprecise, inexacte sau înşelătoare despre campania de vaccinare din România", fiind prezentat un exemplu: pe reţeaua socială Facebook a apărut conţinutul potrivit căruia ”la spitalul Baltasar din Bucureşti, o asistentă medicală moare, la o oră după vaccin! Era sănătoasă şi în floarea vârstei”.
"Situaţia privind vaccinările, reacţiile adverse şi natura acestora este publicată în fiecare zi, în jurul orei 18.00, de către CNCAV pe site-ul oficial, www.vaccinare-covid.gov.ro, şi trimisă, spre informare şi publicare, reprezentanţilor presei. Potrivit ultimei situaţii publicate, în România, numărul total al persoanelor vaccinate de la începutul campaniei de vaccinare este de 10.289, iar numărul total de reacţii adverse (comune şi minore) este de 26 (4 reacţii locale cu durere la locul injectării şi 22 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie). Nu s-au înregistrat cazuri de reacţii adverse severe şi nici cazuri de deces",a explicat CNCAV.
CNCAV a precizat că Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni”, la care pare că face referire conţinutul respectiv, nu are centru de vaccinare şi este arondat Spitalului Obregia, la care nu a început vaccinarea.
"Prin urmare, precizăm că respectivul conţinut este în totalitate fals, înşelător, având potenţialul de a crea o stare emoţională negativă (panică, neîncredere, frică)", a arătat CNCAV.
Autorităţile îi sfătuiesc pe oameni să urmeze câţiva paşi relativ simpli de verificare a unor astfel de conţinuturi şi de distanţare critică faţă de acestea:
1. Să evite consultarea informaţiilor de pe conturi neasumate de persoane despre care să se poată spună dincolo de orice dubiu că există în realitate: conturi care nu au o poză recentă, conturi care nu prezintă informaţii credibile despre viaţa personală/ profesională a titularului, conturi care nu au postări cu persoane reale, tot din viaţa personală sau profesională a titularului, conturi care postează, foarte des, dar pe un singur subiect (cum ar fi, în cazul semnalat de noi, vaccinarea); în general, sunt mari şanse ca un cont fals să fie însoţit, la poza de profil, de imagini care mizează pe o aşa-zisă apartenenţă la armată (oameni în uniformă), pe o aşa-zisă atractivitate a titularului/ titularei contului sau pe o aşa-zisă manifestare a sentimentului religios.
2. Să evite acceptarea cererilor de prietenie din partea unor astfel de conturi şi, în general, din partea unor persoane pe care nu le cunosc, despre care nu pot spune cu certitudine că există în realitate şi cu care nu împărtăşesc nici o experienţă concretă (loc de muncă, evenimente la care s-au cunoscut, facultate sau şcoală absolvite împreună).
3. Să evite reacţia/ engagement-ul (comentarii, like-uri, distribuiri) cu conţinuturi venite de pe astfel de conturi, chiar şi în situaţia în care redistribuirea sau comentariul ar fi tocmai de contrazicere a conţinutului respectiv. Precizăm că angajarea, chiar şi din motive de critică sau contrazicere, cu astfel de conţinuturi false sau înşelătoare, constituie mecanisme de viralizare, care le amplifică şi le aduc şi mai mult în atenţie.
4. Să amâne pe cât posibil reacţia/ engagement-ul cu un conţinut provenit din surse îndoielnice (vezi mai sus) şi care mizează pe emoţii viscerale, imediate, pe reacţii de panică, frică, indignare, furie.
5. Să coroboreze informaţia cu alte surse: surse oficiale, surse din mass media mainstream (televiziune, presă scrisă, radio), surse de încredere (profesionişti din domeniu). Pe subiectul vaccinării, sugerăm consultarea informaţiilor puse în circulaţie de cercetători, profesionişti, medici de strictă specialitate – epidemiologi şi virusologi, ale căror identitate şi experienţă profesională pot fi cu uşurinţă verificate.
6. Sugerăm distanţare critică faţă de conţinuturile care nu sunt preluate în nici un fel de mass media mainstream. Este puţin probabil ca o informaţie care are indici de credibilitate să nu înceapă să fie investigaţă, în mod profesionist, de către jurnaliştii profesionişti care lucrează în mass media.
7. Vă sugerăm să verificaţi, pe cât posibil:
a. credibilitatea sursei care a publicat informaţia;
b. numele domeniului de internet folosit; atenţie la denumiri neobişnuite, generice sau obscure, la domenii care mimează website-uri cunoscute de ştiri (mediafax.com.co, comparativ cu site-ul legitim: mediafax.ro)
c. tipul de organizaţie/ actor media care a publicat informaţia;
d. autorul articolului (sugerăm prudenţă dacă informaţia este anonimă);
e. calitatea redactării şi stilul articolului (greşeli de gramatică, de punctuaţie şi ortografie, utilizarea în exces a funcţiei ALL CAPS, punctuaţie excesivă pentru un efect de dramatism (???, ?!?, !!!! …. etc.);
f. coerenţa textului;
g. caracterul excesiv de emotional/ dramatic al textului;
h. data publicării;
i. sursele de date/informaţii şi declaraţiile citate (care să poată fi consultate independent).