Oraşul Constanţa iese astăzi din carantină
Municipiul Constanţa iese din carantină vineri, la ora 20. Rata infectărilor în municipiul Constanţa era joi, când INSP a abizat ieşirea din carantină, de 4,50.
Direcţia de Sănătate Publică a anunţat joi, că a făcut o analiză de risc şi a primit avizul INSP pentru ridicarea carantinei în municipiul Constanţa, iar acest lucru se va întâmpla la expirarea termenului legal şi anume 1 ianuarie, ora 20.
Municipiul Constanţa a intrat în carantină pe data de 20 noiembrie, când rata incidenţei era aproape de 10.
Pe lângă municipiul Constanţa, o singură localitate mai era în carantină, oraşul Ovidiu, iar unde măsura a expirat deja la ora 00.00.
Incidenţa pe municipiul Constanţa a fost eri de 4,50, iar la nivelul judeţului de 3,03.
România este încă în stare de alertă
Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile începând de luni, 14 decembrie, potrivit unei hotărâri de guvern care a fost adoptată vineri și publicată în Monitorul Oficial.
Hotărârea nr. 58 a CNSU păstrează restricţiile şi măsurile de protecţie sanitară existente, la care se adaugă una referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, scrie Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României în data 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile. Din 14 mai, de când s-a ieşit din starea de urgenţă, s-a instituit starea de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, autorităţile au prelungit, prin hotărâri, starea de alertă.