dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Înalta Curte va lua o decizie pe 5 ianuarie asupra obligaţiei de a purta mască pe stradă

CONSTANŢA. Înalta Curte va lua o decizie pe 5 ianuarie asupra obligaţiei de a purta mască pe stradă
31 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Curtea de Apel Bucureşti a decis, la 23 decembrie anul acesta, că trebuie eliminată obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, măsură prevăzută într-un ordin de instituire a carantinei în Constanţa. Autorităţile au atacat hotărârea, iar dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va lua o decizie marţi, 5 ianuarie 2021. 

Procesul a început după ce o avocată, Minodora Ion, a atacat ordinul prin care era prelungită măsura carantinei pentru Constanţa. La Curtea de Apel Bucureşti, dosarul 7332/2/2020 a fost bifat, la înregistrare, ca având regim de „confidenţial”, iar el a devenit secret şi nu apare pe portalul instanţelor, deşi decizia a fost pronunţată în şedinţă publică.

Însă cei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) spun că nu au avut pe rol acest dosar şi că, prin urmare, nu acolo s-a decis regimul de confidenţialitate. La Curtea de Apel, conform minutei deciziei din 23 decembrie, judecătorul a anulat „parţial prevederile art.4 pct.15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr.4660427 din 17.12.2020 (…) în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei «…şi deschise».” Ordinul la care face referire instanţa prevede la art.4 pct.15 că „se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii închise şi deschise”, arată libertatea.ro. 

Prin acest ordin, carantina a fost prelungită în Constanţa din 18 decembrie 2020 până la 1 ianuarie 2021, ora 20:00. Decizia Curţii de Apel a fost atacată însă cu recurs de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, iar verdictul definitiv va fi dat de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal de la ÎCCJ, care a stabilit termen la 5 ianuarie 2021.

Sursă foto: Ştirile PRO TV

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233