Florin Cîțu: Salariile bugetarilor au fost plafonate la nivelul din decembrie 2020

Premierul Florin Cîțu a afirmat că salariile bugetarilor au fost plafonate la nivelul din decembrie 2020, printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată miercuri de Guvern, precizând că în acest nu au fost micşorate veniturilor celor din sistemul public şi nici acum nu au fost tăiate venituri, scrie news.ro.
„Se menţin în cuantum brut salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţia de demnitate publică şi personalul cu funcţii asimilate acestora la nivelul din luna decembrie 2020. Este un impact bugetar de aproape 12 miliarde de lei”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.
Premierul a explicat că legea salarizării unitare a fost aplicată prost şi că acest lucru trebuie corectat.
„Am spus că la baza deciziei stă ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu legea salarizării unitare în ultimii trei ani de zile,o lege care a fost aplicată prost, o lege care a creat discrepanţe deşi promitea să rezolve inechităţile din sistemul public, o lege care a fost urmată de foarte multe excepţii. Ca să putem să corectăm acest lucru, e nevoie să luăm o pauză şi prin această ordonanţă luăm o pauză şi în perioada următoare vom veni cu clarificări”, a mai afirmat premierul.
De asemenea, primul ministru a menţionat că în 2020 nu au fost micşorate veniturile din sectorul public şi nici acum nu a fost luată această decizie.
„În 2020 nu ne-am atins de veniturile nimănui în sectorul public şi am avut măsuri pentru a susţine sectorul privat. Nici acum nu venim cu nicio tăiere, nu se întâmplă nimic cu veniturile din sistemul bugetar, rămân la nivelul din decembrie 2020 după ce a fost creştere anul trecut de 25% şi alte sporuri în mai multe sectoare. Anul acesta pentru a corecta aceste inechităţi şi a ne menţine într-un deficit bugetar de 7% trebuie să luăm această decizie. Urmează şi alte măsuri similare”, a declarat Florin Cîţu.
Sursă foto: Aleph News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

