Top 3 reclamaţii ciudate ale turiştilor: ''Sunteţi nişte criminali. Astăzi era să îmi moară copilul de şapte ani în nisipul vostru, acesta fiind prea afânat''
Bogdan Bola, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, a făcut publice mai multe reclamaţii ciudate pe care instituţia pe care o conduce le-a primit de la turişti sau de la concesionari.
"Top 3 sesizări "credibile" primite anul acesta de la cetățeni pe adresa Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral (#ABADL), la care ne-am chinuit să răspundem:
1. "Domnilor, sunteți niște criminali. Astăzi era să îmi moară copilul de șapte ani în nisipul vostru, acesta fiind prea afânat. S-a afundat până peste genunchi, noi chinuindu-ne pentru mult timp să îl scoatem de acolo. Vă rog să luați măsuri urgente pentru a preveni viitoarele incidente.
2. "Ar trebui să vă pun să plătiți înghețata copilului!! V-a trebuit vouă să măriți plajele, nu înțeleg de ce! De la beach bar până la șezlong, i s-a topit băiatului înghețata, a curs peste tot pe plajă, nici nu a mâncat-o. Ce dracului ați gândit când ați făcut o astfel de prostie?!?
3. "Vreți să ne omorâți? Voi nu vă dați seama ce faceți cu plajele astea?! Cum vreți voi să mergem 100 de metri până la Mare?! Și voi nu vedeți că scoicile astea, pe plaja nouă, te taie la tălpi, sunt prea acuțite? Cine draq v-a pus să măriți plajele?!?!
Veți râde, dar sunt adevărate. Aș putea adăuga și un top 3 al operatorilor de plajă, care s-au plâns de:
1. "Ați
distrus aspectul comercial al plajei, în Maiami nu vezi așa ceva". Omul avea dreptate, pe plaja din Maiami nu vezi beach-baruri, doar nisip fin și mult. Iar asta înseamnă, în perspectiva mea, un aspect comercial al plajei, care atrage clienți...
2. "Cum vreți să vadă consumatorii noștri Marea, dacă voi înălțați plaja cu doi metri?!? Cum vor ajunge la malul mării, unele persoane vin pe tocuri." Păi, noi facem un proiect de stopare a eroziunii costiere, nu de preamărire a pitziponcelii și a cocalarismului pe plajă..
3. "De atâția ani, nimeni nu ne-a deranjat cu nimic. Veniți voi acum să ne puneți la cheltuieli, să plătim din buzunarul nostru! Pe mine m-a costat 150.000 de euro să fac 《construcția asta》. Ăsta nu e domeniu public." Nu, asta nu v-a costat niciodată atâția bani, însă chiar dacă ar fi așa, plaja nu va fi niciodată "privată". Este domeniu public al Statului și o construcție formată din patru pereți de scânduri nu va costa niciodată atâția bani.
Da, chiar sunt povești adevărate. Mi le-am reamintit astăzi, vorbind și râzând împreună cu colegii mei. Munca va continua, tot haosul și bătaia de cap. Important este ca în urma noastră să rămână ceva..", a scris Bogdan Bola, pe Facebook.