dobroge.tv

Live

Ordonanța de Urgență care urmează să fie adoptată de Guvern: punctul de amendă rămâne 145 de lei, pensiile speciale ale primarilor amânate un an!

Ordonanța de Urgență care urmează să fie adoptată de Guvern: punctul de amendă rămâne 145 de lei, pensiile speciale ale primarilor amânate un an!
29 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Ministerul Finanțelor a publicat, luni seara, un proiect de Ordonanță de Urgență care urmează să fie adoptată de Guvern, care prevede mai multe măsuri fiscal-bugetare, printre care plafonarea veniturilor bugetarilor, menținerea punctului de amendă la valoarea de 145 de lei și amânarea până în 2022 a pensiilor speciale ale primarilor.

”Întrucât în perioada 2011-2017 ani, valoarea punctului – amendă a crescut, astfel: 67 de lei în anul 2011, 70 lei în anul 2012, 75 de lei în anul 2013, 85 de lei în anul 2014, 97.5 lei în anul 2015, 125 de lei în anul 2016 și 145 de lei în anul 2017, iar în perioada 2018-2020 valoarea punctului – amendă a fost menținută la o sumă fixă de 145 de lei,

Luând în considerare că începând cu 1 ianuarie 2020 valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, a fost stabilită la suma de 2.230 de lei, ceea ce ar însemna ca punctul de amendă să fie 223 de lei, adică cu aproape 50% mai mult, este necesară luarea unei măsuri temporare de stabilire a unei valori fixe a punctului-amendă, pentru anul 2021”, se propune completarea OUG nr. 195/2002 la art. 98 cu un nou alineat:

”Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în perioada ianuarie – 31 decembrie 2021 un punct-amendă este 145 lei”.

Proiectul mai prevede:suspendarea aplicării pensiilor speciale pentru primari până la 1 ianuarie 2022, pensiile de serviciu ale multor categorii de bugetari, de la parlamentari, la cele militare de stat nu se vor actualiza cu rata inflației în 2021, venitul minim de incluziune (acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială) va intra în vigoare la data de 1 aprilie 2022, indemnizația de merit egală cu 3 salarii minime brute pe țară, neimpozabilă, pentru realizări deosebite și pentru recompensarea unei activități de notorietate în domeniul culturii, științei și sportului se menține în anul 2021 la cuantumul lunar de 6.240 lei, scutirea de TVA cu drept de deducere pentru livrările de dispozitive medicale pentru diagnosticul in vitro al COVID-19, de vaccinuri împotriva COVID-19, precum și serviciile de vaccinare și testare aferente (altele decât cele scutite de TVA conform art. 292 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare), efectuate până la data de 31 decembrie 2022

Potrivit textului Ordonanței de Urgență, Executivul prelungește mai multe măsuri luate în contextul pandemiei de COVID-19. Guvernul prelungește scutirea de TVA până la 31 decembrie 2022, pentru livrarea de vaccinuri și de dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro (kituri de testare) COVID-19, precum și pentru serviciile strâns legate de livrările de astfel de vaccinuri și dispozitive.

De asemenea, Guvernul a decis să acorde vouchere de vacanță, de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2021.

”Având în vedere că măsura de acordare a voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei, reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, cu modificările și completările ulterioare, s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei tursimului din România încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată,

Luând în considerare faptul că potrivit articolul 36, alineatul (2) din Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, la data de 1 ianuarie 2021 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere că măsura menținerii acordării voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2021, va sprijini industria ospitalității, puternic afectată de efectele pandemiei COVID 19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activității structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică sau a restrângerii circulației persoanelor în anumite zone cu grad de infectare ridicat”, se propune:

La articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, cu modificările si completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2021, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.”

”Voucherele de vacanță aferente anului 2021 se emit doar pe format electronic.

– perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță, emise în perioada martie 2019 – decembrie 2019 și ianuarie 2020 – noiembrie 2020, indiferent de suport se prelungește până la data de 31 decembrie 2021

– în anul 2021, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita a 1.450 de lei pentru un salariat; decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anul 2020 se poate efectua și pentru serviciile prestate în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2021 de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenței dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 și cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2020”

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene

Luând în considerare prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din buget, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială,

Având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligațiile bugetare, precum și riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu şi lung, precum și predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menținerii stabilității macroeconomice,

Ținând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 este necesar ca aceste măsuri să fie aprobate prin acte normative,

Luând în considerare contextul bugetar actual, în care utilizarea fondurilor publice trebuie să fie țintită și atent direcționată în principal pentru stimularea investițiilor în economie și finanțarea măsurilor în planul sănătăţii publice care au impact pozitiv în limitarea răspândirii virusului Covid19,

Având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021,

Ținând cont că neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 1,55% din produsul intern brut în anul 2021, afectând sustenabilitatea finanțelor publice,

Având în vedere necesitatea păstrării echilibrelor bugetare prin adoptarea de măsuri menite să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare permanente,

Luând în considerare necesitatea respectării recomandării Comisiei Europene stabilită în cadrul procedurii de deficit excesiv declanșată pentru România,

Având în vedere necesitatea asigurării fondurilor în vederea desfășurării normale a activității federațiilor sportive naționale, cu prioritate a celor incluse în programul Jocurilor Olimpice – Tokyo 2020, respectiv în vederea participării acestora la stagiile de pregătire și competițiile de calificare la Jocurile Olimpice, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an,

Având în vedere că măsura de acordare a voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei, reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, cu modificările și completările ulterioare, s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei tursimului din România încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei COVID 19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în carestructurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată,

Luând în considerare faptul că potrivit articolul 36, alineatul (2) din Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, la data de 1 ianuarie 2021 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, cu modificările și completările ulterioare,

Având în vedere că măsura menținerii acordării voucherelor de vacanță, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2021, va sprijini industria ospitalității, puternic afectată de efectele pandemiei COVID 19, în sensul recuperării pierderilor suferite ca urmare a suspendării activității structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și/sau alimentație publică sau a restrângerii circulației persoanelor în anumite zone cu grad de infectare ridicat,

Având în vedere că potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariulde bază minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului,

Întrucât în perioada 2011-2017 ani, valoarea punctului - amendă a crescut, astfel: 67 de lei în anul 2011, 70 lei în anul 2012, 75 de lei în anul 2013, 85 de lei în anul 2014, 97.5 lei în anul 2015, 125 de lei în anul 2016 și 145 de lei în anul 2017, iar în perioada 2018-2020 valoarea punctului - amendă a fost menținută la o sumă fixă de 145 de lei,

Luând în considerare că începând cu 1 ianuarie 2020 valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, a fost stabilită la suma de 2.230 de lei, ceea ce ar însemna ca punctul de amendă să fie 223 de lei, adică cu aproape 50% mai mult, este necesară luarea unei măsuri temporare de stabilire a unei valori fixe a punctului-amendă, pentru anul 2021,

Având în vedere declararea epidemiei de COVID-19 drept urgență de sănătate publică de importanță internațională, precum și faptul că Uniunea Europeană a luat măsuri fără precedent, unindu-și forțele cu diferite țări din lume și cu organizații internaționale din domeniul sănătății pentru garantarea accesului universal la testare, tratamente și vaccinuri, unul dintre obiective fiind asigurarea unui acces echitabil și la prețuri rezonabile la vaccinurile împotriva COVID-19 pentru toți cetățenii UE,

În condițiile în care actualul context epidemiologic nu relevă o evoluție favorabilă, iar în anumite domenii activitatea nu poate fi reluată total sau parțial,

Având în vedere că strategia Uniunii Europene are printre obiective asigurarea unui acces echitabil și la prețuri rezonabile al populației la vaccinurile și kiturile de testare COVID-19, fiind adoptată Directiva (UE) 2020/2020 a Consiliului din 7 decembrie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE a Consiliului în ceea ce privește măsurile temporare privind taxa pe valoarea adăugată aplicabilă vaccinurilor împotriva Covid-19 și dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro aferente, ca răspuns la pandemia de COVID-19, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE), seria L nr. 419 din 11.11.2020,

Ținând cont de faptul ca această Directivă permite statelor membre să aplice până la 31 decembrie 2022 o scutire cu drept de deducere sau o cotă redusă de TVA pentru livrarea de vaccinuri și de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro (kituri de testare) COVID-19, precum și pentru serviciile strâns legate de livrările de astfel de vaccinuri și dispozitive,

Întrucât Comisia Europeană a adresat statelor membre o recomandare fermă de a aplica scutirea de TVA cu drept de deducere pentru livrarea de vaccinuri și teste COVID-19, astfel încât cu încadrarea în același buget să poată fi achiziționate cantități mai mari de vaccinuri și teste,

Având în vedere că România a susținut adoptarea acestor măsuri, și în contextul agravării situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV, se impune implementarea în regim de urgență a scutirii temporare de TVA cu drept de deducere, respectiv până la 31 decembrie 2022, pentru livrarea de vaccinuri și de dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro (kituri de testare) COVID-19, precum și pentru serviciile strâns legate de livrările de astfel de vaccinuri și dispozitive, în linie cu măsurile adoptate la nivel comunitar prin Directiva UE 2020/2020,

În vederea punerii în aplicare în România a strategiei de testare/vaccinare care este în deplin acord cu recomandările de la nivelul UE, obiectivul principal fiind accesul la testare/vaccinare al unui număr cât mai mare de persoane, și la un preț rezonabil, pentru a ajunge astfel la diminuarea treptată a răspândirii virusului pe teritoriului României,

Luând în considerare necesitatea respectării prevederilor art. 2 alin. (1) din Directiva (UE) 2020/1756 a Consiliului din 20 noiembrie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește identificarea persoanelor impozabile în Irlanda de Nord, potrivit cărora statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma Directivei (UE) 2020/1756, până la 31 decembrie 2020,

Având în vedere necesitatea eliminării din categoria bunurilor pentru care se aplică începând cu 1 ianuarie 2021 exceptarea de la plata efectivă a TVA în vamă a deșeurilor prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, urmare a faptului că în Nomenclatura combinată nu există codificare tarifară în funcție de caracteristicile tehnice ale acestor bunuri,

Ținând cont că neadoptarea măsurii în regim de urgență ar putea conduce la blocaje în cazul importurilor acestor deșeuri care ar afecta deopotrivă activitatea agenților economici și a autorității vamale,

Ținând cont de complexitatea, în special sub aspect tehnic, a implementării aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic, integrate în echipamente nesupravegheate de tipul automatelor comerciale, care a necesitat un timp mai îndelungat pentru fundamentarea deciziilor referitoare la modul în care acestea urmează a fi reglementate, fapt care a condus la inexistenţa pe piaţă, la această dată, a aparatelor de marcat dedicate automatelor comerciale şi pe cale de consecinţă, la imposibilitatea respectării termenului de 31.12.2020, de către operatorii economici vizați de obligația de dotare cu astfel de dispozitive,

Având în vedere întârzierile înregistrate de o parte a producătorilor/distribuitorilor de echipamente fiscale în dezvoltarea de software, necesară pentru implementarea conectării aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum și faptul că, ulterior dezvoltării de software este obligatorie parcurgerea unor etape suplimentare, respectiv testarea acestuia, avizarea tehnică a aparatului de marcat electronic fiscal la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti, implementarea în producţie, context care a făcut ca obiectivul de a conecta aparatele de marcat utilizate de marii contribuabili la sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, până la data de 31 decembrie 2020, să nu poată fi îndeplinit,

Având în vedere necesitatea clarificării modului de calcul, plată și declarare de către contribuabili a obligațiilor fiscale vizând impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii datorate pentru indemnizațiile acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din bugetul de stat sau decontate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale,

Ținând cont de faptul că, în cazul beneficiarilor indemnizațiilor acordate din bugetul de stat potrivit art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioareși a celor acordate potrivit art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, obligațiile fiscale se stabilesc și se declară începând cu 1 ianuarie 2021, prin Declarația unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice,

Având în vedere necesitatea stabilirii elementelor care trebuie avute în vedere la elaborarea modelului Declarației unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin care se declară obligațiile fiscale aferente anului 2020, care urmează a fi utilizat începând cu data de 1 ianuarie 2021,

Luând în considerare necesitatea asigurării aplicării unui regim fiscal unitar tuturor persoanelor fizice beneficiare ale indemnizațiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din bugetul de stat sau decontate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, indiferent de regimul fiscal aplicabil categoriei de venituri pe care acestea le obțin în mod curent şi pentru care beneficiază de facilități fiscale,

Luând în considerare că situaţia prezentată întruneşte premisele unei situaţii urgente şi extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit, neadoptarea acestor măsuri, cu celeritate, putând avea consecinţe negative, în sensul că ar genera:

- un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând sustenabilitatea finanţelor publice,

- întârzieri în adoptarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, cu consecințe negative asupra posibilităților de finanțare în anul 2021 a acțiunilor de limitarea răspândirii virusului Covid19, precum și a măsurilor în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice,

- majorarea cheltuielilor bugetare, ceea ce creează premisele unui dezechilibru bugetar, cu consecințe negative asupra performanţelor fiscale şi externe ale României,

- lipsa fondurilor necesare continuității în sistemul de pregătire, calificare și participare la Jocurile Olimpice, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an,

- riscul unui impact negativ asupra imaginii României pe segmentul pe care sportul îl reprezintă,

Ținând cont de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar genera dificultăți în stabilirea și declararea de către contribuabili a obligațiilor fiscale aferente indemnizațiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din bugetul de stat sau decontate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale,

Ținând cont și de faptul că neluarea unei măsuri urgente în sensul aplicării scutirii de TVA cu drept de deducere pentru livrarea de vaccinuri și teste COVID-19, ar aduce grave prejudicii asupra sănătății populaţiei prin îngreunarea accesului acesteia la vaccinarea și testarea împotriva COVID-19,

Având în vedere și faptul că această măsură vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, ce impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, pentru facilitarea accesului populației la servicii de vaccinare și testare împotriva COVID-19,

Luând în considerare imperativul diminuării presiunii asupra deficitului bugetului general consolidat,

Ținând cont că neadoptarea în regim de urgenţă a unei măsuri de prorogare până la 1 ianuarie 2022 a termenului intrării în vigoare a măsurilor privind aplicarea deductibilității integrale a ajustărilor pentru creanțele neîncasate, precum și privind majorarea la 140.000 euro a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, ar genera un impact suplimentar asupra veniturilor bugetare,

Având în vedere că deductibilitatea integrală a ajustărilor pentru creanțele neîncasate, în cazul contribuabililor nefinanciari ar afecta echilibrul de reglementare a tuturor categoriilor de ajustări luate în calcul la determinarea impozitului pe profit,

Ținând cont de pericolul afectării grave a activităţii economice, atât în cazul operatorilor economici din categoria marilor contribuabili, în condiţiile în care prevederile legale în vigoare sancţionează drastic nerespectarea obligaţiei de a asigura, până la data de 31 decembrie 2020, conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi în cazul operatorilor economici din industria de vending, care riscă să fie sancţionaţi, începând cu data de 1 ianuarie 2021, pentru neîndeplinirea obligaţiei de dotare a automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale, în condiţiile în care faptele nu pot fi imputate vreuneia dintre cele două categorii de operatori economici.

În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art.I. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) și alin. (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie 2021, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2020 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie și îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiții.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2020.

(3) Începând cu luna ianuarie 2021, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(4) Prin derogare de la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, valoarea indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2020.

(5) Începând cu luna ianuarie 2021, instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională acordă cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană actualizate la nivelul lunii ianuarie 2019, potrivit normelor în vigoare.

(6) Prevederile art.26 alin.(4) - (6) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

Art. II. - Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, cuantumul lunar al indemnizației de merit se menține la nivelul de 6.240 lei.

Art. III -(1) Termenul prevăzut la art. 361 alin. (3) lit. e) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 decembrie 2021.

(2) Cupoanele sociale prevăzute la art. 27 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă până la data de 31 decembrie 2021.

Art. IV - Articolul 97 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art. 97 - Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2022, cu excepția art. 95, care intră în vigoare la data de 1 februarie 2022."

Art. V - Până la 1 ianuarie 2022, prevederile art. 210 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, se suspendă.

Art. VI – Prin derogare de la prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, excedentul rezultat din execuţia bugetului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

Art. VII – Alineatul (1^2) al articolului 165 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

”(1^2) Începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2022, cadrele didactice prevăzute la alin. (1^1) care desfăşoară activitate integrată beneficiază şi de o indemnizaţie lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcţiei de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă şi gradului profesional deţinut.”

Art. VIII– (1) Prin derogare de la art. 42^5 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(2) Prin derogare de la alin. (10) al art. 68^5 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(3) Prin derogare de la alin. (5) al art. 73^1 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(4) Prin derogare de la alin. (5) al art. 6 din Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, cu completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu și pensiile de urmaș stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(5) Prin derogare de la alin. (10) al art. 51 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile de serviciu stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(6) Prin derogare de la alin. (6) al art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu completările ulterioare, în anul 2021 indemnizaţiile pentru limită de vârstă stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

(7) Prin derogare de la art. 59 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2021 pensiile militare de stat stabilite în condiţiile legii nu se actualizează cu rata medie anuală a inflaţiei.

Art. IX -La articolul 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.94/2014, cu modificările si completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2021, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.”

Art.X. – Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 599 din 13 iulie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 34, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) art. 24 - 27, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022;

2. Articolul 34^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

”Art. 34^1 - Până la data de 1 ianuarie 2022prevederile prezentei legi nu se aplică voucherelor de vacanță.”

3. La articolul 36, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) La data de 1 ianuarie 2022 se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare.”

Art. XI - Termenul prevăzut la art.4 și art.5 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 9 ianuarie 2019, se prorogă până la data de 01.01.2022.

Art. XII - (1) Voucherele de vacanță aferente anului 2021 se emit doar pe format electronic.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (4) al art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță, emise în perioada martie 2019 - decembrie 2019 și ianuarie 2020 - noiembrie 2020, indiferent de suport se prelungește până la data de 31 decembrie 2021.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita a 1.450 de lei pentru un salariat.

(4) În cazul personalului prevăzut la alin. (3), decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anul 2020 se poate efectua și pentru serviciile prestate în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2021 de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenței dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 și cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2020.

(5) Cuantumul sumelor decontate potrivit alin. (3) sau (4) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Art. XIII - După alineatul (2^3) al articolului 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin. (2^4), cu următorul cuprins:

„(2^4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în perioada ianuarie - 31 decembrie 2021un punct-amendă este 145 lei.”

Art. XIV - (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere livrările de dispozitive medicale pentru diagnosticul in vitro al COVID-19, de vaccinuri împotriva COVID-19, precum și serviciile de vaccinare și testare aferente, altele decât cele scutite de TVA conform art. 292 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, efectuate până la data de 31 decembrie 2022.

(2) Scutirea de TVA prevăzută la alin. (1) se aplică doar pentru livrarea dispozitivelor medicale pentru diagnosticul in vitro al COVID-19 care sunt în conformitate cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și a Regulamentului (CE) nr. 1223/2009 și de abrogare a Directivelor 90/385/CEE și 93/42/CEE ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L nr. 117 din 5 mai 2017, și în alte acte legislative de armonizare ale Uniunii Europene, și pentru livrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 autorizate de Comisia Europeană sau de statele membre ale Uniunii Europene.

Art. XV -Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 318, alineatul (1) se modifică și va avea urmatorul cuprins:

“(1) Fiecare număr de identificare în scopuri de TVA cuprinde un prefix în conformitate cu codul ISO 3166 — alfa 2 — prin care se identifică fiecare stat membru ce a atribuit respectivul număr. Cu toate acestea, Grecia poate utiliza prefixul „EL”. Pentru Irlanda de Nord se utilizează prefixul „XI”. Codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 316 şi 317, are prefixul RO, conform Standardului internaţional ISO 3166 - alpha 2.”

2. La articolul 326 alineatul (4), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:

”d) importurile de bunuri prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. b), c) și i) - k), realizate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316”

Art. XVI - Alineatul 2 al articolului III din Legea nr. 136/2019 pentru abrogarea alin. (1), (2) şi (4) ale art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 iulie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Până la data de 31 decembrie 2021, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligaţia de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Art. XVII -Articolul 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor temene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 26 octombrie 2020, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 16 - Aplicarea dispoziţiilor art 10 lit. ff), precum şi cele ale art. 11 alin. (1) lit. j) pentru săvârşirea faptei prevăzute la art. 10 lit. ff) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 martie 2021.”

Art. XVIII - Articolul VII din Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1269 din 21 decembrie 2020, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

„a) prevederile art. I punctul 1 referitor la art. 7 pct. 18 și 37, precum şi punctele 2-5,10, 16, 19, 26, 27, 30-33, 47-49, 51-57, 59, 61, 62, 64-66, 70, 71, 73-78, 80, 82-87, 89, 92, 116, 133-135, 137, 142-151, 153, 158, 159, 166, 172, 189, 190 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021;”

2. După alineatul (2), se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Prevederile art. I pct. 13 și 160 intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2022.”

Art. XIX – (1) Indemnizațiile acordate potrivit art. XV alin. (1), (1^1), (2) şi (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie venituri din desfășurarea activității, iar pentru acestea se aplică următoarele reguli, după caz:

a) calculul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii se efectuează separat față de veniturile realizate din desfășurarea activității;

b) nu se iau în calcul la verificarea încadrării în plafonul prevăzut la art.69 alin.(9), art. 148 alin. (2) și art.170 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare

c) prin derogare de la prevederile art. 121, art. 151 și art. 174 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, nu fac obiectul acordării bonificației stabilită prin legea anuală a bugetului de stat.

(2) În cazul indemnizațiilor acordate potrivit art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare, cu excepţia celei de care beneficiază persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, calculul obligațiilor fiscale se efectuează de către persoanele fizice beneficiare prin aplicarea cotelor prevăzute la art. 64 alin. (1), art. 138 lit. a) şi, respectiv, art. 156 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, asupra indemnizaţiei brute încasate de la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Pentru calculul impozitului pe venit se aplică regulile prevăzute la art. 78 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 60, art.138^1 şi art.154 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru indemnizaţiile prevăzute la art.1 și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare și la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, cu completările ulterioare, nu se acordă facilităţi fiscale.

(4) Persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor acordate potrivit art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, asigurate în sisteme proprii de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii, datorează contribuția de asigurări sociale pentru indemnizațiile respective la sistemul propriu de pensii, în cotele prevăzute de Codul fiscal.

(5) Persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau din bugetul de stat, după caz, acordate potrivit art. XI și art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2020, precum și ale indemnizațiilor acordate potrivit art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare, nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent indemnizațiilor respective, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.

(6) Prin derogare de la prevederile art. 78 alin. (6) și art. 123^1 din Legea nr. 227/2015 cu modificările şi completările ulterioare, persoanele fizice beneficiare ale indemnizațiilor suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj sau decontate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, după caz, acordate potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare și art. 3 din Ordonanţa de urgenţă nr. 147/2020, cu completările ulterioare, precum și potrivit Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat aferent indemnizațiilor respective, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.

(7) Prevederile alin. (3), (5) și (6) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021.

(8) Prin excepție de la prevederile alin. (7), în cazul beneficiarilor indemnizațiilor acordate potrivit art. XV alin. (1), (1^1) şi (4), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare, alții decât persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, prevederile alin. (5) se aplică începând cu obligațiile fiscale care au termen de declarare și plată în anul 2021.

(9) În cazul indemnizaţiilor lunare prevăzute la art. XV alin. (1), (1^1) şi (4), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 59/2020, cu completările ulterioare, precum și în cazul indemnizațiilor prevăzute la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, cu modificările și completările ulterioare, cu excepţia celor de care beneficiază persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, republicată, cu modificările ulterioare, prevederile alin. (1), (2) şi (4) se aplică începând cu obligațiile fiscale care au termen de declarare și plată în anul 2021.

Art. XX – Ordonanța de urgență a Guvernului nr.69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 14 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

(1) În tot cuprinsul Capitolului II ”Anularea unor obligații accesorii”, termenul ”15 decembrie 2020” se înlocuiește cu termenul ”31 martie 2021”.

(2) La art.VIII alin.(2), lit.a) se modifică și va avea următorul cuprins:

”a) obligaţii bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum şi obligaţiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare şi data de 31 martie 2020 inclusiv. Sunt considerate obligații bugetare principale restante și obligațiile bugetare principale datorate de debitorul aflat în insolvență pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 martie 2020 inclusiv, independent de existența unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor;”

(3) La art.VIII alin. (7), lit. a) se modifică și va avea următorul cuprins :

”a) organele vamale pentru creanţele vamale. În acest sens, decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal este asimilată deciziei de impunere emise de către organele de inspecţie fiscală. În situația în care decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal este întocmită la solicitatea contribuabiluiu pentru a corecta obligațiile vamale declarate,atunci aceasta este asimilă declarației rectificative ”

Art. XXI - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.181/2020 din 22 octombrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României al României, Partea I, nr. 988 din 26 octombrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

La art.1 alineatul (8), litera a) va avea următorul cuprins :

”a) să depună o cerere la organul fiscal, în perioada 26 octombrie 2020 – 15 decembrie 2020, precum și în perioada 1 ianuarie 2021-31 martie 2021 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;”.

Art. XXII – Ordonanța Guvernului nr.6/2019 din 31 iulie 2019 privind instituirea unor facilități fiscale,, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul capitolului I se modifică şi va avea următorul cuprins:

"CAPITOLUL I

Instituirea unor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2020"

2. Alineatele (1), (3) şi (4) ale articolului 1 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

"(1) În scopul revitalizării şi evitării deschiderii procedurii insolvenţei, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia instituţiilor publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unităţilor administrativ-teritoriale, aflaţi în dificultate financiară şi pentru care există riscul intrării în insolvenţă, îşi pot restructura obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020 şi neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum şi obligaţiile bugetare accesorii.

..........................................................................

(3) Sunt obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2020 şi obligaţiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 ianuarie 2021 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 decembrie 2020, precum şi obligaţiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare şi data de 31 decembrie 2020 inclusiv.

(4) Restructurarea obligaţiilor bugetare se aplică şi pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum şi pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 ianuarie 2021 până la data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 3 alin. (3)."

3. La articolul 4 alineatul (6) litera b) punctul (i), litera aa) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"aa) obligaţiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 şi data depunerii solicitării de restructurare;".

Art. XXIII – Termenul prevăzut la art. XIII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020, cu modificările ulterioare, cu privire la aplicarea prevederilor dispoziţiilor art. XI din acelaşi act normativ, prorogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 114/2020 , prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2020 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, se prorogă până la data de 31 martie 2021.

ART. XXIV – (1) Pentru debitorii care au depus solicitări privind restructurarea obligaţiilor bugetare potrivit art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, acestea se soluţionează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii solicitării sau debitorii pot opta, prin cerere adresată organului fiscal competent, pentru refacerea planului de restructurare cu obligaţiile bugetare restante la 31 decembrie 2020 şi depunerea unei noi cereri în termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Debitorii care au depus notificarea potrivit art.XIII alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale și nu au depus cererea de anulare a accesoriilor până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv, iar organul fiscal nu a emis decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii pot depune cererea de anulare a accesoriilor până la data de 31 martie 2021, inclusiv.

(3) Debitorii care au depus notificarea potrivit art.XIII alin.(1) Ordonanța de urgență a Guvernului nr.69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale și nu au depus cererea de anulare a accesoriilor până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv, iar organul fiscal a emis decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a obligațiilor de plată accesorii pot depune o nouă notificare și respectiv cerere potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.69/2020.

Art. XXV -Prevederile art. XV din prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.

*

* *

Dispozițiile art. XIV din prezenta ordonanţă de urgență transpun prevederile Directivei (UE) 2020/2020 a Consiliului din 7 decembrie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE a Consiliului în ceea ce privește măsurile temporare privind taxa pe valoarea adăugată aplicabilă vaccinurilor împotriva Covid-19 și dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro aferente, ca răspuns la pandemia de COVID-19.

Dispoziţiile art. XV pct. 1 din prezenta ordonanţă de urgență transpun prevederile Directivei (UE) 2020/1756 a Consiliului din 20 noiembrie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește identificarea persoanelor impozabile în Irlanda de Nord.

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎȚU

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233