CONSTANȚA. S-a încheiat campania de curățare a orașului: peste 850 de tone de deșeuri au fost colectate
Primăria municipiului Constanța a transmis că a finalizat campania de curățenie a orașului, transmițând rezultate notabile: peste 850 de tone de deșeuri colectate și peste 230 de amenzi date de polițiști.
„Campania de curățenie demarată de Primăria Municipiului Constanța s-a încheiat. Municipiul Constanța a fost împărțit în 7 zone de intervenție în care echipele Direcției Gestionare Servicii Publice și ale Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Constanța, ale operatorului de salubrizare, ale firmelor care au contract de întreținere a spațiilor verzi, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat au acționat succesiv.
Rezultatele înregistrate sunt semnificative:
- Peste 850 de tone de deșeuri au fost colectate
- S-au folosit peste 7 tone de detergent biodegradabil concentrat și peste 1000 metri cubi de apă
Polițiștii locali au verificat 897 terenuri private
1176 de agenți economici au fost verificați
Polițiștii au aplicat 233 de sancțiuni în valoare de 107.800 lei
138 de șantiere din municipiul Constanța au fost verificate.
Pe lângă curățenia stradală, măturarea, spălarea și dezinfectarea trotuarelor și a carosabilului, aspirarea frunzelor, igienizarea piețelor agroalimentare și a platformelor de deșeuri, echipele au curățat mobilerul urban și au igienizat toate locurile de joacă și parcurile din oraș.
Merităm un oraș curat, verde, sănătos, dar numai printr-un efort comun îl putem avea. Păstrați curățenia! Aruncați gunoiul în locurile special amenajate și nu la întâmplare sau pe lângă acestea”, transmire Primăria Municipiului Constanța.
Sursă foto: Primăria Constanța