Încă o alertă de măști de protecție periculoase, pe piață
ANPC anunță că încă nouă notificări, între care trei ale României, în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață, au fost preluate de RAPEX.
Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX a validat alte 9 alerte, în ceea ce privește măștile aflate la comercializare în țările Uniunii Europene, dintre care 3 aparțin României.
Acestea au fost semnalate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), instituție abilitată să reprezinte România în cazul produselor nealimentare la RAPEX.
În urma acestei validări, nu mai puțin de 21 de alerte referitoare la măștile comercializate pe teritoriul UE vin din România.
„Numărul important de alerte validate de Sistemul RAPEX, în ceea ce privește măștile comercializate în România și, posibil, și în alte țări membre UE, demonstrează eficiența muncii depuse de Direcția de Control și Supraveghere Piață a ANPC(...)Acest lucru, precum și întreaga noastră activitate, îi asigură pe consumatorii români că prioritatea noastră este, ca întotdeauna, respectarea cu strictețe a legii și a drepturilor lor de către operatorii economici”, a declarat Eduardt Cozminschi, Președintele ANPC.
ANPC supraveghează permanent piața de bunuri și servicii, mai ales cele necesare în această perioadă marcată de COVID-19, proces care va continua până când pericolul pandemic se va fi sfârșit și îi avertizează, pe această cale, pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC și pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul „produse interzise comercializării”.