dobroge.tv

Live

Ministerul Afacerilor Externe: Noi condiții de intrare în Turcia începând din 28 decembrie

Ministerul Afacerilor Externe: Noi condiții de intrare în Turcia începând din 28 decembrie
26 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că, din 28 decembrie, persoanele care sosesc pe cale aeriană sunt obligate să prezinte un test PCR negativ la COVID-19, făcut cu maximum 72 de ore înainte, la intrarea în Turcia. Mai mult decât atât, din 30 decembrie, persoanele care sosesc în Turcia pe cale rutieră, feroviară şi maritimă, au aceeaşi obligaţie.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, persoanele care vor sosi începând cu 28 decembrie 2020, pe cale aeriană, iar de la data de 30 decembrie 2020, pe cale rutieră, feroviară şi maritimă, vor trebui să prezinte, după caz, la îmbarcare sau la intrarea în Turcia, un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în Republica Turcia”, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Sursa citată mai spune că „în situaţia în care călătorii nu sunt în măsură să prezinte rezultatul testului, conform solicitării adresate de către autorităţi, aceştia pot intra pe teritoriul Turciei, cu menţiunea că li se va aplica măsura carantinei, pe o perioadă de 10 zile, la adresa de cazare declarată (casă, hotel etc.), urmând ca în a șaptea zi respectivii să se poată deplasa pentru a efectua un test molecular (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu prevederile legale. În cazul în care rezultatul testului efectuat este negativ, persoanele în cauză vor putea ieşi din carantină”.

Totodată, persoanele care vor intra în Republica Turcia pe cale rutieră şi care nu vor prezenta un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Turciei şi care nu deţin un loc de cazare (casă, hotel etc.) unde să poată efectua perioada de carantină prevăzută de lege, vor fi redirecţionaţi, pentru efectuarea carantinei instituţionalizate, timp de 10 zile, în funcţie de locurile disponibile, în centre special amenajate, aparţinând Direcţiilor de Sănătate din provincia de destinaţie. Ulterior, în a șaptea zi de carantină, persoanele carantinate se pot deplasa pentru a efectua un test molecular (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu prevederile legale. În măsura în care rezultatul testului efectuat este negativ, persoanele în cauză pot ieşi din carantină.

Persoanele care în ultimele 10 zile dinaintea sosirii în Turcia s-au aflat în Regatul Unit, Danemarca sau Africa de Sud, vor fi obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore de la data intrării în Republica Turcia, şi vor avea obligaţia de a intra în carantină pentru o perioadă de 10 zile, la adresa de domiciliu declarată (casă, hotel etc.). În situaţia în care respectivele persoane nu deţin un loc de cazare (casă, hotel etc.) unde să poată efectua perioada de carantină prevăzută de lege, vor fi redirecţionate, pentru efectuarea carantinei instituţionalizate, timp de 10 zile, în funcţie de locurile disponibile, în centre special amenajate de către Direcţiile de Sănătate din provincia de destinaţie. Ulterior, în a 7-a zi de carantină, persoanele carantinate se pot deplasa pentru a efectua un test molecular (PCR) pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu prevederile legale. În măsura în care rezultatul testului efectuat este negativ, cetăţenii în cauză pot ieşi din carantină.

Persoanele care vor tranzita Republica Turcia vor fi nevoite să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Turciei, numai în măsura în care ţara de destinaţie finală va solicita acest lucru. Totodată, respectivele persoane vor avea obligaţia să nu părăsească zona destinată tranzitului pe durata prezenţei pe teritoriul Turciei.

Transportatorii şi şoferii de TIR nu sunt exceptaţi de la regulile anterior menţionate, aceştia având, la rândul lor, obligativitatea prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Turciei.

Singurele persoane exceptate de la măsura prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul Turciei, sunt copiii minori, cu vârsta sub 6 ani.


Sursă foto: Arq

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233