DOLIU ÎN CONSTANȚA
Un medic constănțean a murit după ce a fost implicat într-un accident pe Autostrada Soarelui: copilul de 12 ani, grav rănit
Un medic endocrinolog din Constanța a decedat într-un teribil accident de circulație care a avut loc chiar în Ajunul Crăciunului, pe Autostrada Soarelui, A2. Potrivit Serviciului de Ambulanță al județului Călărași, mașina circula pe direcția Constanța-București când, a lovit un câine și a fost proiectată în parapetul de protecție, iar apoi s-a răsturnat. Alături de femeie se afla fiul său, de doar 12 ani, care a fost grav rănit.
„Grav accident de circulație pe autostrada A2 în această seară!
Un autoturism cu doi ocupanți s-a răsturnat după ce a lovit un câine la km 80 în sensul de mers spre București. În urma impactului autovehiculul a lovit parapetul de protecție apoi a părăsit partea carosabilă. Cei doi ocupanți au fost încarcerați.
Au intervenit din partea ISU Călărași o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD iar din partea SAJ Călărași o ambulanță C2 (echipaj medical de urgență cu medic) și o ambulanță B2 (echipaj medical de urgență cu asistent).
După extragerea victimelor s-a constatat decesul conducătorului auto și rănirea gravă a pasagerului din dreapta, în vârstă de 12 ani. Acesta a fost transportat de ambulanța C2 la un spital din București.
Vă rugăm circulați cu atenție!”, transmitea Serviciul de Ambulanță al Județului Călărași.
Potrivit România 24, femeia era medic endocrinolog în Constanța și se afla în mașină alături de fiul său în vârsta de 12 ani care a fost grav rănit.
„Noaptea de ajun a venit cu cea mai cumplită veste, doamna doctor Bitoleanu Mihaela-Irina s-a stins din viață, în urma unui tragic accident.
Dumnezeu să o ierte! Golul lăsat în urmă este infinit. Nu te vom uita niciodată! Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu.”, este mesajul colegilor, apărut pe o rețea de socializare.
Vestea decesului a șocat atât rudele femeii, cât și prietenii, colegii și pacienții. Zeci de mesaje de condoleanțe au fost postate pe rețeaua de socializare a medicului.
„Mihaela Irina Bitoleanu - fire sensibilă, veselă, exuberantă, medic endocrinolog, cu un înalt profesionalism dedicata meseriei. Este o pierdere neașteptată și dureroasă pentru comunitatea endocrinologilor constănțeni. Colegii și prietenii sunt alături de familia îndurerată. Sincere condoleanțe.Prof.Dr.Eduard Circo!”
„Condoleanțe! A fost și medicul meu, un om bun! Dumnezeu s-o ierte!”
„Nu pot să cred!!! Doar ce am fost la dumneaei acum două zile! Dumnezeu să o odihnească în pace!”
Sursă foto: Facebook Serviciul de Ambulanță al Județului Călărași