DOLIU ÎN LUMEA CULTURALĂ
S-a stins din viaţă Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța
Lumea culturală din Constanţa este în doliu. Directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu, s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani. Doina Păuleanu se afla internată la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa după ce s-a infectat cu COVID. Din păcate, azi noapte s-a stins din viaţă.
Doina Păuleanu a fost directorul Muzeului de Artă din Constanța timp de 30 de ani, din anul 1990. În 2019, pe data de 30 ianuarie a primit distincția de “Cetățean de onoare al Județului Constanța”.
Doina Păuleanu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti , secţia Istoria şi teoria artei, promoţia 1971. Criticul de artă a publicat de-a lungul timpului mai multe lucrări de istoria artei şi despre principalele atracţii ale oraşului Constanţa.
Pentru toate realizările sale, Doina Păuleanu a fost recompensată cu numeroase premii precum Premiul Academiei Române „George Oprescu” în domeniul istoriei artei, pentru lucrarea „Constanta 1878-1928. Spectacolul modernității târzii”, cu Premiul pentru Patrimoniul Cultural Național din partea Ministerul Culturii, cu Premiul pentru Critică din partea Uniunii Artiștilor Plastici, dar a fost și medaliată cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofițer sau ridicată la rang de Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres de către autoritățile din Franța. În 2016, la Gala ‘Oamenii Timpului’, Doina Păuleanu a primit recunoaștere națională pentru standardele de excelență în domeniul său de activitate.
Grație Doinei Păuleanu, Muzeul de Artă Constanța deține una dintre cele mai mari colecții de artă din țară, opere ce fac parte din patrimoniu inestimabil al României, în acestă instituție de cultură, aflându-se opere aparținând marilor pictori și sculptori români, cele mai importante fiind semnate de Nicolae Tonitza, marea sa iubire, sau de Nicolae Grigorescu, precum și mulți alți artiști români de mare valoare.
„De astăzi viața culturală constănțeană este mai săracă! Unul dintre cei mai reprezentativi oameni de cultură din județul nostru și din țară, s-a stins din viață! De acum, Doina Păuleanu va avea în custodie operele de artă ale marilor artiști aflați Acolo Sus! Cuvintele sunt prea puține pentru a putea descrie un om minunat, un om deosebit, un om integru, un om de cultură, așa cum a fost doamna Doina Păuleanu! Cu profundă durere, transmit atât familiei cât și celor apropiați doamnei Doina Păuleanu, sincere condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
Doina Păuleanu a scris mai multe cărţi, printre care “Pictori români la Balcic”, “Viaţa tăcută a naturii”, “Grupul celor patru”, “Tonitza”, “Cazinoul din Constanţa”.