dobroge.tv

Live

Sute de români blocați la frontieră în Marea Britanie! Apel pe Facebook pentru şoferii blocaţi pentru 48 de ore: ''Apă, alimente...''

Sute de români blocați la frontieră în Marea Britanie! Apel pe Facebook pentru şoferii blocaţi pentru 48 de ore: ''Apă, alimente...''
21 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Este alertă în toată lumea după anunţul că există o nouă tulpină de coronavirus, extrem de contagioasă, în Marea Britanie. Acest anunţ a creat haos în transporturi după ce mai multe ţări din Europa şi restul lumii şi-au închis, luni, graniţele pentru Marea Britanie.

Astfel, India, Pakistan, Polonia, Spania, Elveţia, Suedia, Rusia, Iordania şi Hong Kong au suspendat călătoriile pentru britanici, după ce premierul Boris Johnson a avertizat în legătură cu identificarea unei mutaţii a virusului, cu până la 70% mai transmisibilă. Arabia Saudită, Kuweit şi Oman şi-au închis complet graniţele.

Mai multe alte ţări au blocat călătoriile din Marea Britanie în weekend, inclusiv Franţa, Germania, Italia, Olanda, Austria, Irlanda, Belgia şi Canada - deşi experţii au spus că tulpina ar putea circula deja în ţări cu metode de detectare mai puţin avansate decât Regatul Unit.

Oficialii UE s-au întâlnit prin videoconferinţă, pentru a-şi coordona răspunsul la noua tulpină a coronavirusului. Blocul european este pe cale să înceapă vaccinările împotriva Covid-19 în decurs de o săptămână, după ce autoritatea de reglementare a medicamentelor a aprobat, luni, utilizarea unui vaccin de la Pfizer şi BioNTech.

Experţii au spus că nu există dovezi că vaccinurile nu ar proteja împotriva acestei noi variante a virusului, dar au adăugat că lucrează non-stop pentru a stabili dacă mutaţiile vor afecta eficacitatea acestora.

”Întrucât trei vaccinuri vizează proteina cu ţepi, modul în care noua tulpină a coronavirusului răspunde la vaccinuri şi protecţia pe care vaccinul o va oferi trebuie totuşi examinate în detaliu”, a declarat Saad Shakir, profesor şi director la Drug Safety Research Unit

Franţa şi-a închis frontiera pentru persoanele şi camioane din Marea Britanie, blocând una dintre cele mai importante rute comerciale către Europa continentală.

”Niciun şofer nu vrea să livreze în Marea Britanie acum, aşa că aprovizionarea Marii Britanii va fi blocată”, a anunţat Federaţia naţională de transport rutier FNTR din Franţa.

În timp ce familiile şi şoferii de camioane au încercat să se descurce cu interdicţiile de călătorie, pentru a se întoarce acasă la timp de Crăciun, lanţul britanic de supermarketuri Sainsbury’s a anunţat că deficitul de produse va începe să apară în câteva zile, dacă legăturile de transport nu vor fi reluate rapid.

”Dacă nu se schimbă nimic, vom începe să vedem lipsuri în zilele următoare de salată, unele frunze de salată, conopidă, broccoli şi citrice - toate acestea fiind importate de pe continent în această perioadă a anului”, a arătat Sainsbury’s.

Sute de români blocați la frontieră în Marea Britanie

Peste 200 de cetățeni români sunt blocați la frontiera dintre Franța și Marea Britanie, după ce circulația a fost suspendată începând de azi noapte, din cauza noii tulpini de coronavirus. Ministerul de Externe a cerut Franței să urgenteze soluționarea situației și a ridicat această problemă și la nivelul Uniunii Europene. Măsura luată de Franța este valabilă timp de 48 de ore.

„Ministerul Afacerilor Externe a întreprins, cu celeritate, în coordonare cu Ministerul Transporturilor, demersuri de semnalare la nivel european și în plan bilateral, pentru informarea asupra blocajelor create și a efectelor generate în privința transportului de persoane și mărfuri și solicitarea unei soluții urgente”, arată un comunicat al MAE

În cadrul unei reuniuni de urgență a Mecanismului Integrat pentru Răspuns la Crize organizate la Bruxelles pentru analizarea situației de criză apărute, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE a prezentat problema transportatorilor român aflați în tranzit, blocați la frontierele Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, subliniind necesitatea identificării unei soluții rapide, printr-o abordare coordonată în planul UE, potrivit comunicatului.

De asemenea, MAE a luat legătura cu autoritățile franceze, semnalând situația transportatorilor blocați în punctele de frontieră cu Marea Britanie. Oficialii români au cerut urgentarea soluționării situației și informarea a părții române cu privire la măsurile identificate în acest sens.

„A rezultat că decizia autorităților franceze de închidere a frontierei cu Regatul Unit are caracter excepțional și tranzitoriu, fiind aplicabilă pentru 48 de ore, în așteptarea unor măsuri coordonate la nivel european, urmând ca această decizie să fie reanalizată ulterior”, arată MAE.

Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească evoluțiile și să se coordoneze cu Ministerul Transporturilor, inclusiv în cadrul reuniunii de urgență a punctelor de contact naționale din domeniul transporturilor cu Comisia Europeană, care are loc în această seară, în vederea soluționării coordonate a blocajelor apărute, se mai arată în comunicat.

Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României sunt pregătite pentru a acorda sprijin și asistență românilor care au dificultăți la revenirea în țară.

Numerele de telefon puse la dispoziție de MAE pentru asistență consulară

La nivelul reprezentanțelor diplomatice și consulare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Franceză, Republica Federală Germania și din Regatul Belgiei, au fost puse la dispoziția cetățenilor români următoarele linii telefonice dedicate special pentru preluarea apelurilor:

0044 773 871 6335, 0044 7503882992, 0044 8000 353328 - Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

0044 753 560 4342 - Manchester, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

0044 7951 858 445 - Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

0033 6 80 71 37 29 - Paris, Republica Franceză

0049 160 157 9938 - Berlin, Republica Federală Germania

0032 2 344 0854 - Bruxelles, Regatul Belgiei

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară și la numerele de telefon ale Ambasadei României la Londra: +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065, Consulatului General al României la Edinburgh: +44 (0) 131 524 9491; +44 (0) 131 524 9492, Consulatului General al României la Manchester: +44 (0) 161 236 0478; +44 (0) 161 237 5513; +44 (0) 161 236 9687; +44 (0) 161 236 8995 sau la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66; +33 (0)1 47 05 27 55; +33 (0)1 45 50 39 97; +33 (0)1 47 05 10 40, Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514, + 49 30 21239516 și Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență 24/7.

Sursă foto: Soferi de TIR pe Comunitate Oficial

Publicitate

Galerie Foto

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233