PIEŢE PUSTII ÎNAINTE DE SĂRBĂTORI
Constănţenii preferă supermarketurile: pieţele sunt pustii! Vânzătorii, apel la clienţi: ''Stăm zi de zi aici, ca să muncim''
Piețele sunt pustii, înainte de sărbători. Clienții care în alți ani făceau cozi uriașe la tarabe, pentru a lua cele necesare pentru sărbători, acum abia dacă mai cumpără strictul necesar. Din cauza carantinei impuse de situația pandemică, oamenii sunt mai reticenți când vine vorba să iasă din casă, spre disperarea agricultorilor, care se tem că vor rămâne cu marfa nevândută. În prima și a doua zi de Crăciun, toate piețele agroalimentare din oraș vor fi închise.
La piața Grivița, este aproape pustiu. Deși se află într-o zonă centrală, clienții sunt tot mai puțini. Nici apropierea sărbătorilor nu îi face pe oameni să mai cumpere cum o făceau în anii precedenți.
Mărturie stau încasările pe care comercianții le au de la începutul pandemiei: “Am doi lei bătuți pe casă”
Și în Tomis Nord bate vântul în piețe. Comercianții se plâng că în ritmul acesta, nu vor mai avea cu ce să își achite chiria.
Vânzătorii fac un apel la clienți și
îi roagă să nu uite că și în piețe se respectă toate normele de siguranță, iar de multe ori marfa este mai gustoasă și mai naturală decât cea din supermarketuri.
Autoritățile le recomandă constănțenilor să fie precuți atunci când merg la cumpărături. Municipiul Constanța este în carantină, iar deplasările trebuie să fie justificate.
Municipiul Constanța se află în carantină, din 20 noiembrie. Piețele, magazinele și centrele comerciale au program redus, până la ora 21.