dobroge.tv

Live

Ionuţ încă speră să se facă dreptate după moartea Cristinei! ''Soţia mea a fost ucisă cu zile, a sângerat 8 ore până organele vitale au rămas fără sânge''

Ionuţ încă speră să se facă dreptate după moartea Cristinei! ''Soţia mea a fost ucisă cu zile, a sângerat 8 ore până organele vitale au rămas fără sânge''
21 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Un Crăciun de poveste, aşa trebuia să petreacă sărbătorile Ionuţ, alături de soţia sa şi de cei doi copilaşi, dintre care unul abia venit pe lume. Dar aceste sărbători sunt pline de durere şi de lacrimi de neputinţă, după ce Cristina a murit la câteva ore după naştere. Familia distrusă acuză medicii de neglijenţă şi vrea ca să i se facă dreptate Cristinei.

Distrus de durere, Ionuţ acuză medicul care s-a ocupat de sarcină că a pierdut timp preţios pentru a chema alt doctor de acasă pentru intervenţie. De altfel, în această seară, a postat rezultatul necropsiei, din care reiese că soţia sa şi-a pierdut viaţa în urma unui şoc hemoragic.

Bebeluşul s-a născut cu probleme de sănătate şi este în continuare în spital.

"Doamna doctor mi-a zis: au apărut nişte hemoragii pe care dânsa nu putea să le oprească şi a decis să se intre în operaţie să i se scoată colul uterin. Dar medicul chirurg care era de gardă, dânsa a crezut că nu este compatibil şi a sunat pe cineva de acasă. Mi-a recunoscut că s-a pierdut un timp până a venit de acasă doctorul", a spus Ionuţ Calistru, pentru observatornews.ro.

Liviu Radu, director Spitalul Municipal Caracal: Atunci au fost chemaţi şi ATI-istul şi chirurgul. Ei sunt printre cei mai buni medici din spital.

Medicii au dus-o pe gravidă de două ori în sala de operaţii.

Liviu Radu, director Spitalul Municipal Caracal: I s-a făcut un chiuretaj hemostatic în prima fază. Starea ei se tot înrăutăţea. Între timp, a făcut un stop cardiac care a fost resuscitat uşor. Adică destul de uşor şi-a revenit. Atunci ei au hotărât să facă o histerectomie totală, considerând că acolo este problema.

În timpul nopţii, pacienta a fost trimisă la Craiova. În salvare, a intrat din nou în stop cardiorespirator.

Ionuţ Calistru Toncu: I s-a administrat sânge şi s-a spart vena. Făcând hemoragie încontinuu, pierzând sânge, până au decis că nu mai au ce-i face şi au trimis-o fără pungă de sânge pe salvare.

În acest caz s-a implicat şi Liga Militarilor Profesionişti, deoarece Ionuţ lucrează în cadrul Armatei.

"Mobilizare generală pentru camaradul nostru Toncu Calistru Ionuț Alfred din Caracal! Are nevoie de ajutorul nostru. Soția lui a murit la naștere, iar copilul nou născut luptă pentru viață. Avem datoria să fim alături de el. Pe această cale facem un apel către cei care vor să acorde o mână de ajutor colegului nostru, Ajutorul nostru poate întări convingerea că împreună suntem mai puternici.

Cei care doresc să-l ajute o pot face în contul deschis pe numele Toncu Calistru Ionut Alfred: RO78BTRLRONCRT0516376201 Vă mulțumim!!

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233