O femeie a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc: nepotul, principalul suspect, a fost reținut

O femeie de 71 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul superior al unui bloc din Sectorul 4 al Capitalei. Nepotul femeii, în vârstă de 23 de ani, este principalul suspect și a fost reținut de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
„În data de 19.12.2020, în jurul orei 20.30, prin apel 112 a fost sesizat faptul că o femeie s-a prăbuşit în gol de la etajul superior al unui bloc situat în sectorul 4, fiind constatat decesul.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, fiind demarate cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul.
Din probatoriul administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că femeia în vârstă de 71 de ani a fost victima infracţiunii de omor.
În cauză a fost reținut un tânăr de 23 de ani, nepotul persoanei decedate. Acesta a fost depistat, cu sprijinul Secției 7 Poliție.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, anunţă Poliţia Capitalei, conform news.ro.
Sursă foto: Republica
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii

Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni

L-ați văzut? Un tânăr a plecat de acasă și nu s-a mai întors
A fost emis un mesaj RO-Alert de intensificări puternice ale vântului
Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră
Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

