Constănţenii încep să resimtă controalele din carantină: ''L-au amendat că nu avea data corectă pe declarație!''
Constanţa a intrat pentru prima dată în carantină pe data de 20 noiembrie. De atunci, măsura a tot fost prelungită . Din păcate din cauza faptului că numărul de cazuri de coronavirus a continuat să crească astfel că astăzi a intrat în vigoare o nouă decizie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin care se prelungeşte măsura carantinării municipiului Constanţa cu încă 14 zile. Astfel, constănţenii vor petrece Crăciunul şi revelionul în carantină.
Totodată, pentru a-i face pe constănţeni să respecte regulile, prefectul Constanţei, Silviu Coşa, a anunţat măsuri mai aspre. Acesta a precizat că se vor intensifica verificările, în piețe, în stații de autobuz, în alte locuri care prezintă risc de infectare. De asemenea, vor exista filtre permanente la intrările în oraș, dar și în municipiu.
"S-a luat decizia ca, începând cu data de astăzi, măsurile aplicate de către forţele de ordine şi celelalte instituţii abilitate de control să fie intensificate pe toate liniile, atât în ceea ce priveşte verificarea motivului deplasării în interiorul zonei carantinate, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, cât şi al verificării operatorilor economici referitor la îndeplinirea interdicţiilor impuse.
Astfel, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, respectiv ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa vor acţiona permanent, în filtre rutiere, la intrările şi ieşirile din municipiul Constanţa. Forţele de ordine vor verifica documentele justificative, precum şi oportunitatea deplasării.
De asemenea, poliţiştii, jandarmii şi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, vor verifica centrele comerciale, market-urile, precum şi agenţii economici mici şi mijlocii pentru verificarea respectării normelor sanitare şi de distanţare socială.
În plus, echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, în colaborare cu reprezentanţi ai DSP Constanţa şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor acţiona în restaurante, cluburi, terase, baruri, cafenele, pieţe agroalimentare, târguri, oboare, săli de fitness, saloane de înfrumuseţare, pentru verificarea respectării funcţionării în conformitate cu normele emise în contextul stării de alertă.
Totodată, poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali vor avea în atenţie mijloacele de transport în comun, precum şi staţiile de cale ferată, pentru controlul documentelor justificative şi verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară. Pe această cale, facem un apel la responsabilitatea cetăţenilor, pentru ca aceştia să conştientizeze riscurile la care se expun atât ei înşişi, cât şi pe cei dragi, dacă nu respectă normele legale. Reamintim faptul că nerespectarea prevederilor în vigoare atrage sancţiuni contravenţionale!",se arată într-un comunicat al Prefecturii Constanţa.
Intesificarea controalelor a început să fie resimţită şi de unii constănţeni, care au povestit pe reţelele de socializare că au primit amenzi pentru că nu au completat corespunzător declaraţia pe propria răspundere.
"Astăzi l-au oprit pe soțul meu si in loc sa îi ceară întâi declarația, au cerut buletinul. L-au amendat că nu avea dată corecta pe declarație! Mergea la farmacia din City pentru medicamentul de diabet. I-au pozat buletinul și i-au spus să aștepte acasă procesul verbal! Aveau spațiu amenajat special, cu masă și scaun pentru polițistul care scria procesele verbale!", a povestit o constănţeancă.
Totuşi, unii internauţi se plâng că regulile nu sunt repectate de către toată lumea: "Dacă s-ar respecta toate regulile astea, nu mi -ar fi ciuda! Dar ,noi stam in casa, completăm adeverințe, schimbam date în fiecare zi si pe altii ii doare in ....cot ! In mijloc de transport fără masca ,în magazin alimentar fără masca, pe strada nu vezi un polițist sau jandarm sa ii controleze! Pentru ce ne chinuim???? Mi-e silă de toate astea ,dar ei nu stiu altceva decat ....amenzi!!"
"Cum dracu primesc unii amenzi nu stiu ..n-am stat o zi în casa de cand cu pandemia..si am fost oprit mai mereu si uite n-am luat nici o amendă", spune un constănţean.
De atlfel, polițiștii Secției 2, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu la un centru comercial de pe raza de competență, au identificat, în cursul zilei de vineri, 18 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, la terasa Crema din Vivo, 8 persoane care nu respectau măsurile instituite prin carantinarea municipiului Constanța, în sensul că nu și-au putut justifica prezența. Polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, dintre care o amendă în valoare de 500 de lei și 7 avertismente.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii au dat peste 400 de amenzi.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța hotărăşte:
ART. 1 (1) Se propune prelungirea măsurii de carantină zonală, începând cu data de 18.12.2020, ora 20.00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru U.A.T. Constanța, judeţul Constanța.
ART. 2 Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale și forestiere.
ART. 3 Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, prevăzute în prezenta hotărâre, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.
ART. 4 În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se propune instituirea următoarelor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona menţionată la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri.
3. În intervalul orar 05.00-23.00, în interiorul zonei menţionată la art. 1 alin. (2), se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) participare la programe sau proceduri în unități sanitare și de tratament, inclusiv tratament de recuperare, medicină fizică și balneologie;
j) alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie, administrarea unei proprietăţi ;
k) deplasarea pentru participarea la slujbele religioase în condițiile prezentei hotărâri;
l) deplasarea către instituţiile publice şi financiare;
4. În intervalul orar 23.00-5.00, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
5. În/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru:
a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populaţiei;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitare, veterinare, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice locale, a asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
g) urgenţe medicale;
h) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;
i) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
6. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator.
7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
8. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
9. În interiorul localităţii se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
10. Ocupanții unui autovehicul, dacă nu sunt membri ai aceleiași familii, au obligația de a purta mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.
11. Se permite tranzitarea zonei carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe razaacestuia, fiind interzisă oprirea în localitate.
12. Prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanța se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zona respectivă şi acestea vor fi aduse la cunoştinţa populaţiei.
13. Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin.
(2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
14. Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane;
15. Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maxim 20 de persoane în exteriorul clădirilor si respectiv 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
16. Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii publice închise şi deschise;
17. Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona menționată la art. 1, alin. 2 şi măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, al Poliției locale (după caz), efectivelor din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța, Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier sau altor factori desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale.
ART. 5 Se limitează numărul de persoane în cazul magazinelor sau centrelor/parcurilor comerciale astfel încât să se asigure 8 mp/persoana cu respectarea normelor de distanţare.
ART. 6 Magazinele sau Centrele/parcurile comerciale își vor reconfigura, acolo unde este posibil, circuitele, astfel încât să se asigure circuite unice, separate pentru intrare și pentru ieșire, poziționate constructiv neadiacent.
ART. 7 Pe perioada aplicării măsurii de carantină zonală, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, operatorii economici din centrele comerciale tip Mall își vor suspenda în continuare activitatea până la expirarea prevederilor prezentei Hotărâri, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice, cu excepția magazinelor care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.
ART. 8 Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică, precum și pentru purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani.
ART. 9 Toate instituțiile publice vor analiza posibilitatea și vor dispune măsurile necesare pentru organizarea programului cu publicul numai în baza unor programări efectuate în prealabil.
ART. 10 Toate instituțiile publice vor desemna din cadrul personalului propriu responsabili pentru organizarea fluxului cu cetățenii.
ART. 11 Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanța va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii.
ART. 12 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanța va asigura transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
ART. 13 (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute la art. 67 din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 14 Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Constanța.
ART. 15 Primăria U.A.T. Constanța va întreprinde demersuri, prin grija Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru:
1. respectarea pe teritoriul U.A.T-ului a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu prezenta Hotarâre.
2. informarea populației asupra definiței de caz privind contactul direct, așa cum este stabilită de către Institutul Național de Sănătate Publică.
3. asigurarea dezinfecţiei zilnice a spaţiilor publice, conform calendarului stabilit de către Direcţia de Sănătate Publică a Județului Constanţa.
4. colectarea deşeurilor şi asigurarea funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice.
5. asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei.
6. asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente necesare tratamentului uzual al populaţiei prin unitățile farmaceutice specificate în analiza de risc.
ART. 16 Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, prezenta hotărâre se transmite Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea emiterii Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind prelungirea măsurii de carantină zonală pentru U.A.T. Constanța, judeţul Constanţa, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, primăriei Constanța și altor factori interesați.
Sursă foto: Ziarul Financiar