dobroge.tv

Live

CONTROVERSE LA ȘEDINȚA CONSILIULUI LOCAL

CONSTANŢA. Scandal pe tema burselor: elevii sunt hotărâți să-și susțină drepturile până în instanță

16 decembrie 2020
Publicitate

Ședință de Consiliu Local cu scandal. Mărul discordiei? Bursele școlarilor. Membrii Asociației Elevilor din Constanța l-au acuzat pe edil că încalcă legea și au anunțat că vor face plângere penală pe numele tuturor celor care vor vota proiectul. De cealaltă parte, primarul le-a spus că nu pot șantaja consilierii înainte vot. În cele din urmă, nici proiectul privind acordarea burselor sociale nu a mai fost aprobat.

Legea Educației, art. 82 spune foarte clar că elevii beneficiază de burse. Din partea noastră, consilierii care astăzi vor vota Hotărârea în forma actuală, mâine vor avea depusă o plângere penală pentru că încalcă un drept de bază. Legea trebuie respectată”, declară Sabrina Spătariu, președinte Asociația Elevilor Constanța.

Doamnă! Domnișoară! Să nu vă alegeți dumneavoastră cu o plângere penală că faceți o presiune înaintea unui vot. Acum trebuie să dăm bursele sociale iar chestia aia cu plângerea penală lăsați-o pentru altcineva”, a răspuns Vergil Chițac, primarul Constanței.

Discutiile au fost aprinse și pline de vorbe grele, iar primarul a acuzat Asociația Elevilor că-i șantajează pe consilierii locali.

Din partea noastră nu s-a văzut că ar fi fost șantaj efectiv mi se pare un mijloc democratic prin care noi să ne apărăm drepturile așa cum am făcut-o și până acum”, spune Sabrina Spătariu, președinte Asociația Elevilor Constanța.

Mi s-a părut o discuție foarte acidă și acele acuzații nu fac cinste unui om care este într-o funcție publică. Noi doar vroiam să ne-apărăm dreptul nostru”, spune Ariană Cartoafă, elevă.

Miercuri, 16 decembrie, primarul Constanței s-a întâlnit cu reprezentanții elevilor din oraș, și le-a promis că până la sfârșitul lunii școlarii își vor primi toate bursele. Vergil Chițac n-a avut de ales, întrucât Consilierii Locali i-au respins Hotărârea de a acorda doar bursele școlare sociale.

Am primit cumva promisiunea că zilele acestea se va convoca o ședință de Consiliu Local extraordinară, în care să fie adoptată o Hotărâre, în care să fie prevăzute numărul și cuantumul pentru toate tipurile de burse așa cum spune Legea Educației”, adaugă Sabrina Spătariu, președinte Asociația Elevilor Constanța.

În Constanța elevii primesc patru tipuri de burse: bursă de studiu în valoare de 250 de lei, bursă socială în aceeași suma, bursă școlară de performanță de 1.000 de lei și bursă de merit în valoare de 100 de lei. Este a treia victorie repurtată de Asociația Elevilor din Constanța în fața autorităților naționale și locale.

În septembrie anul trecut Asociația a dat în judecată Guvernul și trei ministere componente cerând instanței că să anuleze o Hotărâre de Guvern care bloca reducerile pentru transportul județean al școlarilor.

Înaintea acestui demers elevii acționaseră în judecată Consiliul Județean Constanța, pentru că-i obligă ca să-și achite integral costul călătoriei şi apoi să se prezinte la școală pentru decontare.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233