Biscuiți retrași de la vânzare în urma unei alerte europene: „Cei care deţin aceste produse sunt rugaţi să nu le consume şi să le aducă înapoi la magazin”
În urma unei alerte europene, un lot de biscuiți a fost retras de pe piață, din cauza conținutului de oxid de etilenă din semințele de susan utilizate în compoziție, ce este peste limita admisă, transmite Autoritatea Național Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). De asemenea, se cere cumpărătorilor să nu consume produsul, ci să-l ducă înapoi în magazin.
„În urma unei alerte europene privind conţinutul peste limita admisă a oxidului de etilenă în seminţele de susan folosite la fabricarea produsului Crackers susan 150g , CROCO iniţiază o rechemare a produsului”, se arată în informarea Autorității Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, citat de Digi 24.
Loturile cu pricina au următoarele caracteristici:
- Denumire produs: CROCO BISCUIȚI CRACKERS SUSAN 150g
- Marcă: CROCO
- Cod de bare al produsului: 5941194002959
- Prezentare: PUNGĂ 150g
- LOT PRODUS: lot L001051120
- Data fabricației: 05.11.2020
- Data de expirare: 02.08.2021
„Produsele care poartă datele limită de consum menţionate mai sus vor fi retrase de la comercializare şi vor fi distruse. Cu toate acestea, unele dintre aceste produse au fost comercializate înainte de de initierea măsurii de retragere. Cei care deţin aceste produse sunt rugaţi să nu le consume şi să le aduca înapoi la magazin”, mai anunţă ANSVSA.
Sursă foto: Domo