dobroge.tv

Live

Brancardierul acuzat de decesul unei paciente pe care a detubat-o din greșeală, plasat în arest la domiciliu

Brancardierul acuzat de decesul unei paciente pe care a detubat-o din greșeală, plasat în arest la domiciliu
12 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Brancardierul de la Spitalul „Victor Babeș” din București, care ar fi detubat din greșeală o pacientă, iar aceasta a murit, a primit mandat de arestare la domiciliu. Magistrații Judecătoriei Sectorului 3 au respins sâmbătă, 12 decembrie, propunerea de arestare preventivă formulată de procurori. Decizia magistraților poate fi contestată.

Conform sentinței postate pe portalul instanțelor de judecată, magistrații Judecătoriei Sectorului 3 au respins ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București de luare a măsurii arestării preventive și au dispus, în schimb, luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpat, pe o perioadă de 30 zile, scrie news.rp

Mai mult decât atât, pe lângă interdicția de a părăsi domiciliul, brancardierului i-a fost interzis să ia legătura cu mai mulți martori ai dosarului.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat, vineri seară, că brancardierul de la Spitalul „Victor Babeș” din București a fost reținut, anchetatorii stabilind că bărbatul a intrat în salonul ATI înaintea colegilor și, confundând pacienta cu una decedată care trebuia transportată, i-a scos sonda de intubare.

La data de 11.12.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, brancardier în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” București, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București, citat de news.ro

Procurorii au precizat că, joi, 10 decembrie, la ora 15:30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secției de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon și depunerea acestuia la morgă au fost solicitați mai mulți brancardieri, între care și inculpatul, precum și o infirmieră.

Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecție, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aștepta pe ceilalți și, confundând cele două paciente, și-a depășit atribuțiile de serviciu și a scos sonda de intubare de la pacienta în viață, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertați. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive”, au mai precizat procurorii, conform sursei citate.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233