Primăria Constanța: Se asfaltează carosabilul pe strada Industrială

Primăria Municipiului Constanța a transmis miercuri, 9 decembrie, că au început lucrările de asfaltare a carosabilului pe strada Industrială, la intersecția cu Aurel Vlaicu. De asemenea, circulația autovehiculelor va fi restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, până la ora 15:30.
„Echipele administratorului drumului public intervin astăzi cu utilaje pentru turnarea stratului final de asfalt, după ce în cursul săptămânii trecute carosabilul decopertat a fost recondiționat cu binder-stratul de suport. Procesul de reabilitare a carosabilului presupune așternerea a două straturi de covor asfaltic.
Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, circulația autovehiculelor este restricționată alternativ, pe câte un sens de mers, până la ora 15:30.
Conducătorii auto sunt rugați să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.
De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se reabilitează trama stradală”, transmite Primăria Constanța.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

