CONSTANŢA. Nervii şoferilor, puşi la grea încercare: s-a circulat bară la bară pe variantă
Nervii șoferilor constănțeni au fost puși și astăzi la grea încercare. Din cauza ploii, s-a circulat bară la bară pe variantă. Iar meteorologii vin cu vești proaste- în zilele următoare, sunt așteptate precipitații și este posibil să se formeze polei.
Pe șoseaua Aurel Vlaicu, cozile de mașini sunt la ordinea zilei. La orele de vârf, șoferii străbat câțiva kilometri în zeci de minute. Unii s-au resemnat și nici nu li se mai pare neobișnuit să stea în trafic.
Cei mai mulți șoferi sunt revoltați. Vremea rea nu
face decât să testeze și mai mult răbdarea șoferilor.
Meteorologii vin cu vești proaste. În zilele următoare a fost emisă o avertizare de vreme rea. Autoritățile le recomandă oamenilor să își echipeze mașinile corespunzător și să fie prudenți.