Iohannis: Nu Constituţia a fost sursa derapajelor politice, „ci incapacitatea unor decidenți de a o aplica cu bună credință”
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, în mesajul transmis de Ziua Constituţiei, că respectarea pluralismului, „înfrânarea tendinţelor de a folosi legea pentru beneficii particulare” şi înţelegerea rolului şi funcţiilor Constituţiei sunt aspecte fundamentale, transmite news.ro.
„Se împlinesc astăzi 29 de ani de la momentul în care, aprobând prin referendum noua Constituţie, naţiunea română şi-a afirmat ataşamentul faţă de valorile supreme ale democraţiei, în numele idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989. Prin acest vot s-a consfinţit nu doar înlocuirea unui regim politic autoritar cu unul pluralist, ci s-a manifestat aspiraţia către libertate, care i-a călăuzit pe români în perioada întunecată a regimului comunist”, a declarat Klaus Iohannis, în mesajul său.
Potrivit şefului statului, Constituţia României este una tânără, „astfel încât consolidarea parcursului nostru democratic depinde de înţelegerea profundă a spiritului ei şi de asumarea autentică de către toţi actorii politici şi instituţionali a valorilor care îi stau la bază”.
„Respectarea pluralismului, înfrânarea tendinţelor de a folosi legea pentru beneficii particulare şi înţelegerea rolului şi funcţiilor Constituţiei României sunt aspecte fundamentale. Cu atât mai mult cu cât, în multe dintre momentele de cumpănă, s-a dovedit că nu Constituţia a fost sursa derapajelor politice ori a tendinţelor de îndepărtare de la parcursul democratic al României, ci incapacitatea unor decidenţi de a o aplica cu bună credinţă şi de a-şi înţelege rolul şi responsabilitatea pe care o funcţie publică le implică”, a subliniat Iohannis, conform sursei citate.
El a menţionat că în ultimii ani s-a discutat despre revizuirea Constituţiei.
„Rămân consecvent ideii că un asemenea demers reprezintă un act de mare responsabilitate, care trebuie realizat de aşa natură încât intervenţiile legislative să corespundă cu adevărat realităţii sociale, economice şi politice din România. Revizuirea Legii fundamentale nu poate fi folosită nici ca subiect de campanie electorală, şi nici dusă în derizoriu, fiindcă orice modificare are implicaţii profunde, pe termen lung. Constituţia trece dincolo de orizontul unei generaţii şi, din acest motiv, se impune o analiză temeinică a consecinţelor asupra evoluţiei statului, care să depăşească interesele de moment ale actorilor politici. De aceea, o viitoare revizuire a Constituţiei trebuie să înglobeze, în mod autentic, nu numai aspiraţiile generaţiilor prezente, ci şi pe ale celor următoare”, a susţinut Iohannis.
El a adăugat că, în calitate de preşedinte al României, va continua să vegheze la respectarea Constituţiei, la buna funcţionare a autorităţilor statului şi va încuraja transpunerea valorilor care stau la baza Legii fundamentale în practici politice şi sociale care să facă posibil progresul democratic al ţării noastre.
Sursă foto: Ziarul Financiar