dobroge.tv

Live

Arafat: Vom prelungi starea de alertă după 14 decembrie! Cum vom petrece sărbătorile de iarnă

Arafat: Vom prelungi starea de alertă după 14 decembrie! Cum vom petrece sărbătorile de iarnă
05 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat anunță că Guvernul va prelungi starea de alertă pe teritoriul României de pe data de 14 decembrie. Tot atunci va fi realizată și o analiză epidemiologică pentru a stabili dacă vor fi sau nu impuse noi restricții, conform declarației sale pentru Digi 24.

De asemenea, acesta a menționat că, în prezent, există o scădere a noilor cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la nivel național. Dacă acest lucru va continua, depinde doar de populație, spune acesta.

Dacă luăm media pe 7 zile, vedem că există o scădere şi trebuie să vedem dacă va continua, iar asta depinde de noi”, a spus Raed Arafat.

Mai mult decât atât, Raed Arafat a declarat pentru sursa citată că un lockdown la nivel național este exclus, fiind de preferat continuarea carantinării zonale.

Rămânem adepţii unor soluţii zonale, locale, concentrate pe rezolvarea problemelor unde apar focarele mai mari în localităţi sau zone”, a asigurat Raed Arafat.

Acesta adaugă că sunt și zone unde nu se observă rezultate ale măsurii de carantinare zonală, fiind posibilitatea ca oamenii să circule cu declarații pe propria răspundere completate cu informații false.

Atunci trebuie să vedem de ce: nu se aplică regulile? Nu se controlează carantinarea? Sau fiecare scrie o hârtie pe proprie răspundere în care zice că face ceva şi merge de fapt şi face altceva?”, a adăugat Raed Arafat.

Șeful DSU anunță că urmează o perioadă grea, existând posibilitatea unei noi creșteri de infectări în lunile ianuarie și februarie ale anului viitor.

Dar depinde foarte mult de noi toţi, pentru că vin perioade grele, vin perioadele sărbătorilor de iarnă, oamenii vor să se plimbe, vor să socializeze. Aici, din nou, depinde dacă acceptăm în perioada asta să reducem mobilitatea, să reducem contactele, să rămânem în interiorul familiei foarte apropiate, cu care trăim în casă. Atunci e posibil să evităm o situaţie mult mai serioasă, care să revină, chiar dacă acum scădem ca şi cifră, dar să ne trezim că începe să crească după sărbători, în ianuarie-februarie”, a arătat şeful DSU.

Raed Arafat anunță că momentan nu s-a luat în calcul introducerea unor noi restricții pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

E clar că măsurile pe care le avem acum probabil că vor continua, adică purtarea măştii şi anumite măsuri care sunt implementate acum, măsurile sanitare vor rămâne, dar din nou, noi avem data de 14 (decembrie), momentul în care vom prelungi starea de alertă şi probabil că acest lucru se va întâmpla în data de 14 pentru următoarea lună. Vom avea o analiză cu INSP-ul şi cu toată lumea asupra situaţiei epidemiologice. Depinde dacă continuăm să scădem sau creştem, dar la acest moment pot să spun că nu s-a discutat şi nu există intenţii de noi restricţii”, a declarat Arafat.

În ceea ce privește limitarea numărului de persoane pentru petrecerile și evenimentele private, organizate în familie cu ocazia sărbătorilor, șeful DSU a afirmat că este un lucru greu de realizat, legislația României nepermițând acest lucru.

Dacă vorbim de întâlnire privată în casa unei persoane, nu putem să o limităm. Putem să sfătuim, putem să explicăm, dar să venim să spunem cuiva, în casa lui, că n-are voie să aibă mai multe persoane, există limitări la acest aspect”, a arătat Arafat.

Limitându-se la sfaturi si recomandări, Afarat a transmis: „Sfatul nostru este foarte ferm: în perioada sărbătorilor să nu se întâmple să aducem mai mulţi prieteni, mai mulţi oameni în casă, în apartament. Să fim foarte mulţi acolo, să nu respectăm regulile sanitare de bază, dacă suntem din diferite case, atunci clar vom asista la o creştere, din nou, după sărbători


Sursă foto: Financial Intelligence

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233