CONSTANȚA. 200.000 de măști de protecție și 4.000 de teste rapide antiCOVID, donate Primăriei
Primăria Municipiului Constanța a transmis joi, 3 decembrie, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializară că va primi drept donație 200.000 de măști de protecție și 1.700 din cele 4.000 de teste rapide antiCOVID de la Primăria orașului Kaohsiung, din Taiwan.
„Donații de măști faciale de protecţie și teste rapide anti-Covid pentru Constanța
Primăria orașului Kaohsiung (cel mai mare oraș-port din Taiwan și totodată cel mai important oraș din zona de sud, cu industrie dezvoltată și populație de cca 2,7 milioane locuitori) donează primăriei orașului Constanța 200.000 de măști faciale de protecţie de unică folosinţă pentru protejarea cetățenilor municipiului Constanța în perioada pandemiei noului coronavirus – acestea vor ajunge în perioada imediat următoare în municipiul Constanța.
Astăzi a avut loc ceremonia online de predare simbolică a măștilor de protecţie respective, la care au participat primarii municipiilor Constanța și Kaohsiung, Vergil Chițac și Chen Chi-Mai. Donația a fost facilitată de Biroul de reprezentare economică și culturală Taipei din Bratislava, reprezentat de domnul David Nan-Yang Lee și Asociația ROTA pentru promovarea schimburilor economice și culturale cu Taiwan, reprezentată de Constantin Damov, președinte și Cristina Neacșu, secretar al Asociaţiei.
Cu ocazia acestei ceremonii, primarul municipiului Constanța a mulțumit partenerilor din Kaohsiung pentru sprijinul oferit populației orașului nostru în această perioadă extrem de grea, a subliniat importanța acestui gest generos pentru cetățenii orașului Constanța și și-a exprimat speranța că acest sprijin va reprezenta începutul unei relații solide de colaborare între cele două orașe, în multiple domenii – schimburi economice și comerciale, investiții directe, contactele people-to-people etc. În acest sens, a transmis primarului orașului Kaohsiung, Chen Chi-Mai, invitaţia de a efectua o vizită în Constanța în cursul anului 2021, la momentul şi în condițiile în care pandemia Covid-19 va permite efectuarea acestei vizite.
Vergil Chițac a menționat în context că situația pandemică din municipiul Constanța și în general din județul Constanța și din România rămâne în continuare gravă și îngrijorătoare, necesitând soluții și măsuri urgente de sprijin. În acest context, primarul municipiului Constanța i-a transmis omologului său din Kaohsiung că “solidaritatea nu are frontiere, mai ales în situații de criză; sprijinul Dvs. vine la Constanța într-un moment dificil, iar populația orașului Constanța apreciază acest sprijin și vede în el un semn de solidaritate pe care îl va prețui la superlativ”.
La rândul său, primarul oaşului Kaohsiung, Chen Chi-Mai, l-a felicitat pe omologul său pentru „câștigarea încrederii cetățenilor din Constanța” și pentru hotărârea acestuia de a acţiona pentru bunăstarea cetăţenilor şi pentru dezvoltarea oraşului. De asemenea, acesta şi-a exprimat satisfacţia de a putea sprijini orașul nostru în efortul de a face față provocărilor generate de actuala pandemie, precum şi speranța ca acest moment să reprezinte începutul unei frumoase colaborări între cele două orașe.
Totodată, Asociația pentru promovarea schimburilor economice și culturale cu Taiwan „ROTA”, reprezentată de președintele acesteia, Constantin Damov, va sponsoriza municipiul Constanța transferând în proprietatea beneficiarului, într-o primă etapă, 1.700 seturi de teste rapide COVIDual Covid-19 IgM/IgG, model NCOV-019-MM060300-25LS, fabricate de compania Eternal Materials Co., Ltd. din Kaohsiung, în vederea susținerii activităților de combatere a efectelor pandemiei de coronavirus Covid-19 desfășurate de Primăria municipiului Constanța. Valoarea totală a testelor este de 10.626,00 EUR. Ulterior, Asociația ROTA va mai transmite cu titlu gratuit Primăriei municipiului Constanța, prin intermediul partenerilor din Kaohsiung, alte 2.300 de teste rapide de aceeași natură, fabricate de aceeași companie, din totalul de 4.000 de teste rapide destinate sprijinului acordat Primăriei municipiului Constanța.
Testele rapide donate Primăriei municipiului Constanța sunt certificate pentru piata Comunității Europene și sunt însoțite de toate documentele necesare (certificatul de autorizare pentru piața UE, declarația de conformitate din partea producătorului, specificații tehnice etc.).
Primăria municipiului Constanța va crea lanțul logistic pentru ca toate donațiile în curs de a fi primite și recepționate (200.000 de măști de protecție și 4.000 de teste rapide anti-Covid) să ajungă urgent la beneficiari; se are în vedere crearea unui mecanism de distribuție care să faciliteze transferul acestor materiale prioritar către categoriile de populație cele mai defavorizate și instituțiile publice implicate activ în lupta cu limitarea răspândirii virusului”, a transmis Primăria Constanța pe pagina de Facebook.
Sursă foto: Facebook Primăria Constanța