Un bărbat a recunoscut că i-a tăiat limba femeii găsite moarte în curtea casei
Un bărbat de 39 de ani, din orașul Buftea, a recunoscut că ar fi ucis-o pe femeia găsită în curtea casei, cu limba tăiată.
Acesta a fost reținut și urmează să fie dus la instanță, cu propunerea de arestare preventivă. Cercetările sunt în desfășurare și urmează să fie stabilite motivele crimei, scrie Digi 24.
Reamintim că un bărbat din Buftea a sunat în seara de duminică, 29 noiembrie, la numărul de urgență 112, anunțând că și-a văzut vecina căzută în curte. Acesta a declarat că și-a auzit vecina strigând „Hoții!”. Echipajul ajuns la fața locului a constatat decesul femeii -- Moarte misterioasă! Femeie descoperită în curte, cu limba tăiată: „hoții” este ultimul cuvânt rostit
UPDATE
Ofițerii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Illvov au stabilit că principalul suspect este chiar unul dintre vecinii femeii, cu toate că, iniuțial, a existat bănuiala că aceasta ar fi fost omorâtă de un hoț pe care l-au fi surprins în curte.
Bărbatul a mărturisit că duminică, 29 noiembrie, a mers la vecina lui și i-a cerut, cu împrumut, o sumă de bani. Bărbatul a spus că femeia ar fi refuzat, moment în care, între cei doi, ar fi izbucnit un conflict verbal, în timpul căruia bătrâna l-ar fi înjurat de mai multe ori.
Pentru că începuse să țipe, vecinul ar fi decis s-o reducă la tăcere și a strâns-o de gât, până când s-a asigurat că aceasta nu mai răsuflă. Ulterior, acesta a plecat acasă fără să ia nimic din locuința femeii pe care tocmai o omorâse, scrie Gândul.