dobroge.tv

Live

Patriarhia Română, despre pelerinajul de Sfântul Andrei: „Cultele şi credincioşii sunt beneficiarii libertăţii religioase garantată prin Constituţie”

Patriarhia Română, despre pelerinajul de Sfântul Andrei: „Cultele şi credincioşii sunt beneficiarii libertăţii religioase garantată prin Constituţie”
26 noiembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu afirmă că Secretarul de Stat pentru Culte trebuie să se implice în medierea situației de la Constanța, unde ÎPS Teodosie dorește oficializarea slujbei de Sfântul Andrei.

Este foarte bine cunoscută poziţia publică a Patriarhiei, care pledează ferm pentru respectarea cu rigoare a tuturor regulilor sanitare, pentru ordine, echilibru şi dialog instituţionalizat cu autorităţile, pentru împrietenirea credinţei cu raţiunea, pentru discernământ personal şi instituţional. Ceea ce pot adăuga este că, într-o situaţie cu potenţial conflictual ca cea apărută la Tomis, aşa cum este firesc să o facă în orice perioadă de criză care suscită discuţii şi momente tensionate în spaţiul de intersectare a cultelor cu statul, organismul care trebuie să se implice ca mediator în iniţierea şi întreţinerea unui dialog instituţionalizat între guvern şi Cultele religioase este Secretariatul de Stat pentru Culte”, afirmă Vasile Bănescu într-un comunicat citat de Agerpres.

Acesta susţine că „acest organism guvernamental are ca datorie fixată de lege inclusiv amenajarea acestui necesar şi firesc dialog în vederea identificării unor soluţii adecvate realităţii create de o criză şi a obţinerii predictibilităţii legate de măsurile ce se impun şi trebuie aplicate în ea", pentru că "este o datorie a statului să fie predictibil în relaţia cu cultele şi să protejeze libertatea religioasă de orice posibilă lezare a acesteia sau de suspiciunile ce pot apărea in legătura cu ea”.

Vasile Bănescu este de părere că nu Patriarhia Română are obligația de a media conflictul generat la Constanța, ci Secretariatul de Stat pentru Culte.

Inclusiv în acest caz concret, nu Patriarhia Română, din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutivă, ci "Secretariatul de Stat pentru Culte" are obligaţia onorantă de a se implica în medierea unei situaţii în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât şi a autorităţilor care aplică aceste măsuri. Sunt convins că Biserica/Arhiepiscopia Tomisului va fi prezentă şi deschisă oricând la acest dialog pentru care a pledat constant chiar de la începutul pandemiei”, consideră Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române afirmă că „statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia”.

Cultele şi credincioşii sunt beneficiarii libertăţii religioase garantată prin Constituţie. Greutatea responsabilităţii de a proteja pacea socială, oferind condiţii şi soluţii în perioade de criză, se află în primul rând pe umerii statului, care are obligaţia să motiveze limpede restricţiile şi, într-o asemenea situaţie de dureroasă criză comunitară, să invite cultele religioase la dialog. Acestea, în orice democraţie autentică, nu sunt nici anexe ale statului, nici adversare ale acestuia, ci, aşa cum bine s-a văzut în contextul crunt al pandemiei, partenerele sale sociale cele mai eficace. Dialogul care trebuie purtat cu reprezentanţii cultelor, ai Bisericii, este prin natura şi intenţia lui firească unul benefic pentru toate părţile implicate în el. Deci pentru sănătatea democratică şi socială a întregii noastre societăţi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.


Sursă foto: Basilica.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233