Condamnare pe viață pentru un tânăr, după un dublu asasinat: mamă și fiu, uciși pentru bani de droguri

Condamnare la detenție pe viață pentru un tânăr de 22 de ani din Iași, după ce a fost găsit vinovat de uciderea a două persoane, mamă și fiu. Crima a fost comisă din cauza dependenței de droguri a acestuia. Mai mult decât atât, după ce a comis fapta, timp de două săptămâni a furat aproape zilnic bunuri din apartamentul victimelor.
Tânărul a încercat să pună faptele comise sub pretextul nebuniei, solicitând să fie supus unei expertize psihiatrice. Însă, în urma expertizei s-a decis că acesta avea discernământ. Victimele, Elena și Radu, mamă și fiu, erau vecini de aproximativ 13 ani. În luna aprilie a anului 2019, Răzvan Butuc a mers la apartamentul vecinilor pentru a împrumuta un telefon.
„Numitul Şîpoteanu Radu a fost de acord şi s-a îndreptat spre telefon, dar, în momentul în care a vrut să închidă uşa, inculpatul a împins uşa cu mâna, după care l-a prins de cămaşă şi l-a tras în bucătărie. Deşi victima îl întreba ce doreşte, inculpatul nu i-a răspuns“, au precizat judecătorii, conform Adevărul.
Tânărul a luat apoi un cuțit de bucătărie și l-a înjunghiat în piept pe vecin. Mama victimei, martoră a crimei, a început să țipe, moment în care a fost lovită și a căzut cu capul de marginea patului. Agresorul a luat cheile apartamentului și a plecat.
După o oră, s-a întors și a găsit-o pe femeie încă vie, moment în care a sugrumat-o până când a murit. A furat din apartament două telefoane mobile şi un pachet de ţigări şi a fugit. A vândut cu 50 de lei unul dintre telefoane şi a mers direct să-şi cumpere substanţe etnobotanice.
A doua zi, Butuc a intrat din nou în apartamentul în care zăceau cele două victime. A luat dintr-un portofel suma de 150 de lei, pe care i-a folosit tot pentru a-şi cumpăra droguri. Câteva zile mai târziu, a intrat din nou în apartament şi a luat o combină muzicală, pe care a vândut-o cu 50 de lei. Înainte să plece, Butuc şi-a confecţionat o ţigară cu substanţe etnobotanice, pe care a fumat-o lângă victime.
La două săptămâni de la faptă, vecinii au sunat la 112 şi au anunţat că din apartamentul familiei Şîpoteanu venea un miros greu. La faţa locului, criminaliştii au descoperit cele două victime, iar în scurt timp fiind identificat şi criminalul.
Sursă foto: România 24
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

